Femeile mironosițe – modele de mărturisire a credinței în Hristos Cel înviat

Hristos a înviat!

Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a 3-a după Praznicul Învierii Domnului pe Sfintele Femei Mironosițe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16, 2), au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preț, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morți. Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuși Hristos Cel înviat din morți.

Femeile Mironosițe, despre care amintesc autorii Sfintelor Evanghelii, sunt numite în cântările Bisericii noastre „ucenițele Domnului” (Troparul Învierii, glasul al 4-lea). Ele au deschis calea mărturisirii credinței în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate femeile dreptmăritoare: de la sfinte mucenițe, sfinte cuvioase, sfinte împărătese și până la mamele creștine care nasc şi cresc copiii în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

În contextul anului 2018, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al unităţii de credinţă și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, ne amintim în mod deosebit de acele femei din poporul român care, în 1918, prin strădania și jertfelnicia lor, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. În acest sens, evocăm cu recunoştinţă contribuţia Reginei Maria a României – un adevărat simbol al curajului, al devotamentului şi al iubirii faţă de poporul român.

De asemenea, amintim de Ecaterina Teodoroiu, care și-a dat viața în Războiul pentru Întregirea neamului (1916-1918), precum și de Elena Alistar, soție de preot, care a militat activ pentru unirea Basarabiei cu țara-mamă, singura femeie care a făcut parte din Sfatul Țării de la Chişinău, când acesta a votat unirea cu Regatul României.

Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină „ucenițele Domnului”, prin căutarea și aflarea lui Iisus Cel răstignit și prin răspândirea marii bucurii a Învierii Sale. Femeile și mai ales mamele creștine de astăzi trebuie să vadă în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine în cadrul Familiei, Bisericii și Societății. Astfel, prin credință și evlavie, prin hărnicie și dărnicie, se pot păstra şi cultiva armonia și buna-înțelegere în familie, se pot apăra și promova valorile familiei creștine, precum și educarea copiilor în iubire de Biserică şi de Neam.

Cuvintele „Bucurați-vă! Nu vă temeți!” (Matei 28, 9-10), rostite de Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat femeilor purtătoare de miruri, transmit lumină și astăzi şi putere duhovnicească tuturor femeilor, încurajându-le să fie purtătoare de valori sau de virtuţi ale dreptei credințe și să mărturisească importanța nașterii de prunci care să fie crescuți și educați în credinţă şi în iubire milostivă, spre dăinuirea poporului român ca popor creştin în istorie, purtător de Cruce şi de Înviere.

Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor creștine, precum le-a dăruit și Sfintelor Femei Mironosițe, tărie în credință și curaj în a-L mărturisi și a-L cinsti pe Domnul Iisus Hristos Cel înviat, adresându-le cuvinte de binecuvântare, mulțumire și recunoștință pentru activitatea lor bogată și plină de dăruire de sine. Totodată, le felicităm şi le dorim multă sănătate şi fericire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani!


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Zi de sărbătoare la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Duminică, 15 aprilie 2018, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor și de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicii Părinţi membrii ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului şi Preacucernicii Părinţi protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei. Răspunsurile la strană au fost date de către o parte din membrii coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preacuviosul Părinte ierodiacon Fanurie Borza a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Bobota.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Preasfințitului Părinte Sebastian și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte un baston arhieresc.

La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. Simţindu-se nevoia acoperirii unor zone ale oraşului unde credincioşii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar şi la solicitarea acestora, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 şi cealaltă în cartierul Sărmaş.

Crucea, dar şi cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredinţate Preacucernicului Părinte Ionuţ Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-alungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.






Zece ani de la întronizarea primului episcop al Sălajului

Vineri, 13 aprilie 2018, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului, împreună cu un sobor de preoți, alcătuit din Preacucernicii Părinţi membrii ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului şi Preacucernicii Părinţi protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

La final, Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Preacucernicul Părinte Adrian-Ioan Onica, inspectorul eparhial al Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

Oficierea Dumnezeieștii Liturghii în paraclisul Centrului Eparhial a fost prilejuită de împlinirea a zece ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Petroniu ca primul episcop al Sălajului, ceremonie care a avut loc în ziua de 13 aprilie a anului 2008, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Paraclisul cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” se află situat la etajul I al sediului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Motivul pentru care a fost ales a fi Sfântul Evanghelist Luca drept octotitor al paraclisului se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, sub președinția Înaltpreafințitului Părinte Bartolomeu Anania, a hotărât înființarea Episcopiei Sălajului.

Paraclisul a fost târnosit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 14 septembrie 2013, cu prilejul vizitei Preafericirii Sale în Episcopia Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Iustin, pe atunci Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În ceea ce privește istoria înființării Episcopiei Sălajului, amintim faptul că în data de 18 octombrie a anului 2007, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, întrunită în şedinţă extraordinară, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Bartolomeu, la acea vreme Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a hotărât, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Episcopiei Sălajului.

În data de 22 octombrie a anului 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a votat, tot în unanimitate, înfiinţarea Episcopiei Sălajului, aceasta fiind, în acel moment, penultima Eparhie creată în interiorul graniţelor ţării, doar Episcopia Devei şi Hunedoarei luând fiinţă mai târziu.

În data de 19 decembrie 2007, au fost aleşi cei 30 de membri clerici şi mireni ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, iar în data de 10 ianuarie 2008, în biserica „Sfânta Treime” din Zalău, a fost constituită, în mod oficial, Adunarea Eparhială.

În data de 12 februarie a anului 2008, s-au desfăşurat, la sediul Mitropoliei din Cluj-Napoca, lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi a avut loc consultarea acestuia cu membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, fiind propuşi doi candidaţi pentru alegerea de Episcop al Sălajului, în persoana Preasfinţitului Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Preasfinţitului Părinte Petroniu Sălăjanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei.

În data de 5 martie 2008, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, a avut loc alegerea de Episcop al Sălajului de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma căreia, Preasfinţitul Părinte Petroniu a devenit cel dintâi Episcop al Sălajului.

Ceremonia întronizării Preasfinţitului Părinte Petroniu ca Episcop al Sălajului a fost oficiată în ziua de 13 aprilie 2008, în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu, într-un sobor de 17 Ierarhi, în prezenţa unui mare număr de preoţi, a autorităţilor centrale, judeţene şi locale, de faţă fiind și numeroşi credincioşi.

Din punct de vedere administrativ, în momentul de față, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.




Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Marți, 10 aprilie 2018, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” a Spitalului Orășenesc, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei Sălajului.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Petru-Mircea Pop a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Şimleu Silvaniei este al doilea oraș ca mărime al județului Sălaj, fiind situat în partea de vest a acestuia, la poalele dealului Măgura, în frumoasa depresiune care-i poartă numele.

Oraşul Şimleu Silvaniei a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1251, când, într-un document emis la Alba-Iulia, se aminteşte de „Vathaşomlya”, prima denumire cunoscută a localității. Istoria oraşului este însă cu mult mai veche decât anul 1251, acest ţinut făcând parte din statul lui Burebista şi al lui Decebal, conform descoperirilor arheologice făcute și care pun în lumină existenţa unei puternice aşezări dacice, probabil antica Dacidava, pomenită de geograful Ptolomeu în al său „Îndreptar geografic”.

Istoria medievală a Şimleului Silvaniei este strâns legată de familia Bathory, familie princiară, care a jucat un rol important în istoria Transilvaniei și nu numai, deoarece un reprezentant al ei, Ștefan Bathory, a fost rege al Poloniei, în vreme ce alți exponenți ai acesteia au fost principi ai Transilvaniei.

În epoca modernă, oraşul a jucat un însemnat rol politic, economic şi cultural, atât prin existenţa instituţiilor economice şi culturale, cât și prin activitatea unor cărturari de prestigiu care urmăreau realizarea unităţii culturale şi politice a românilor, precum Alexandru Aciu, Victor Deleu, Cassiu Maniu și Prof. Dr. Ioan Pușcaș.

În anul 1861 s-a hotărât ridicarea la Șimleu a unui spital, care, între anii 1979-1986, a fost modernizat, datorită Prof. Dr. Ioan Pușcaș.

Începând cu anul 1991, în incinta acestui spital a început să funcționeze o capelă de rugăciune, care a fost înlocuită, în anul 2009, cu o biserică de lemn, construită în stil maramureșean.

Începând cu luna noiembrie a anului 2006, Preacucernicul Părinte Petru-Mircea Pop a fost numit preot al Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei. Astfel, în anul 2008 Preacucernia Sa a început demersurile pentru construirea unei biserici în curtea spitalului, lucrările fiind finalizate în anul 2009.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 2 martie 2008, iar în data de 20 septembrie a anului 2009, biserica a fost târnosită tot de Preasfințitul Părinte Petroniu.





Prezență Arhierească în orașul Jibou

Luni, 9 aprilie 2018, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca, an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Protopopiatului Jibou, a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.





Praznicul Învierii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu preoții slujitori ai Catedralei și în prezența unui impresionant număr de credincioși.

Dimineața, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar la sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a dat citire Pastoralei la sărbătoarea Învierii Domnului.




Descarcare document
Pastorala_2018_ Invierea Domnului_ Color.pdf

Denia Prohodului Domnului la Parohia Sângeorgiu de Meseș

Vineri, 6 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în Parohia Sângeorgiu de Meseș, Protopopiatul Zalău, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Potrivit tradiției, după cântarea Prohodului Domnului a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În continuare, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Ulterior, acesta a fost depus pe Masa Sfântului Altar, unde va rămâne până în miercurea de dinaintea sărbătorii Înălțării Domnului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Preacucernicul Părinte Marius-Constantin Țăndărică, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, după rostirea cuvântului de învățătură de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Satul Sângeorgiu de Meseș aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Buciumi, fiind situat în partea superioară a bazinului hidrografic al Văii Agrijului.

Localitatea Sângeorgiu de Meseş este atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1453.

În ceea ce privește viața bisericească din acest sat, amintim faptul că a existat o biserică de lemn, ridicată în cinstea Sfântului Gheorghe, de aici provenind, probabil, și numele localității. Lăcașul de cult a fost zidit de Ioan Prodan, în anul 1796, iar în anul 1834, sub păstorirea preotului Ștefan Lemeny, acesta a fost pictat.

În anul 1906 a fost sfințită piatra de temelie pentru noua biserică de zid, meșter fiind Istvan Iacob din Cuzăplac. Între anii 1908-1910 lucrările de edificare a lăcașului de cult au fost continuate de meșterul Petru Bezenski din Șimleu Silvaniei, tot în această perioadă fiind realizată și acoperirea bisericii cu tablă zincată, de Brad Pal din Zalău.

Lăcașul de cult a fost construit din piatră și cărămidă, iar fondurile pentru zidirea acestuia au fost adunate din contribuția credincioșilor, biserica fiind sfințită în data de 6 octombrie a anului 1911.

În anul 1976, în perioada slujirii preotului Pamfil Țăudan a fost ridicată casa parohială din Sângeorgiu de Meseș, iar în anul 1979 a fost începută pictura lăcașului de cult, în frescă, de către pictorul Vasile Blendea din Văleni, județul Dâmbovița și finalizată în anul 1983. În anul 1981 a fost vopsită tabla de pe biserică, în bronz, iar în anul 1983 a fost terminată lucrarea de restaurare a iconostasului.

De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea satul Sângeorgiu de Meseș a constituit un important factor de cultură, deoarece în această zonă au existat caligrafi și copiști de cărți bisericești, dintre aceștia o personalitate importantă, care s-a făcut remarcată, fiind cea a preotului Dumitru, care în anul 1713, a scris un Penticostar.

Începând cu anul 2012, Preacucernicul Părinte Marius-Constantin Țăndărică a fost numit preot al Parohiei Sângeorgiu de Meseş, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult.



Denia celor 12 Evanghelii în localitatea Prodănești

Joi, 5 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în biserica filiei Prodănești, Parohia Borza, împreună cu Preacucernicul Părinte paroh Cristian Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului.

În cadrul slujbei, au fost citite 12 pericope evanghelice, ce prezintă tabloul complet al patimilor Mântuitorului Iisus Hristos.

După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor adresată guvernatorului roman Ponțiu Pilat, prin intermediul căreia solicitau răstignirea lui Iisus și eliberarea tâlharului Baraba, Preasfinția Sa a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și a dus-o în mijlocul bisericii, unde slujitorii și credincioșii s-au închinat și au sărutat picioarele pironite ale Mântuitorului.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Cristian Oancea, inspectorul financiar al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. La rândul său, Preacucernicia Sa a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor acestei filii, precum și enoriașilor pentru suportul constant pe care îl oferă bisericii lui Hristos.

Din punct de vedere geografic, satul Prodănești este așezat în partea nordică a Munților Apuseni, mai exact în Depresiunea Agrij-Almaș, la o altitudine de 220 m.

Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1475, când satul apare sub numele de Prodwfalva, având o istorie zbuciumată și enigmatică, deoarece toate informațiile cu privire la trecutul său istoric, până la anul 1800, au fost complet pierdute, tot ceea ce se cunoaște astăzi, descoperindu-se de la bătrânii satului, informațiile fiind culese pe la începutul secolului al XX-lea. Astfel, amplasamentul vechi al localității nu a fost cel prezent, așezarea luând fiinţă pe un platou numit Poduri. Comunitatea era foarte mică, formată doar din câteva familii care locuiau în bordeie, devenite mai târziu case de chirpici, învelite cu paie. Așezarea actuală a satului este relativ recentă, de peste o sută și ceva de ani.

Puținii locuitori ai localității, fiind foarte evlavioși, au înălțat o biserică în anul 1650, chiar în vârful dealului, având hramul „Sfântul Gheorghe”. Pe o piatră a prestolului este inscripționat anul 1730, iar din textul înscris, marcat de vreme, se poate citi cu greu: ,,Să se știe când s-au făcut această sf. biserică ... şi clopotniţa au făcut tot acelaşi Gheorghe și cu ... Tirilă și Dumitru”. Forma planului după care s-a construit lăcașul de cult este cea dreptunghiulară, cu absida decroșată, pătrată, variantă tipologică care era adeseori amintită și care a servit drept tipar la începuturile arhitecturii românești din Transilvania. Interiorul este acoperit tradițional, cu tavan drept la pronaos, boltă semicirculară deasupra naosului, bolta de aceeași formă a altarului sfârșindu-se, spre est, într-un timpan prelungit cu peretele.

Biserica a fost renovată în anul 1939, însă datorită condițiilor meteorologice nefaste, în timp, lăcașul de cult s-a deteriorat, motiv pentru care, datorită înclinării foarte mari a turnului, în anul 1977 s-a săvârșit ultima slujbă în biserica de lemn din sat, hotărându-se închiderea sa. Între anii 1999-2005, lăcașul de cult a fost supus unor lucrări de restaurare.

Planul actualei biserici a fost realizat în anul 1977, iar piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost sfințită în data de 31 octombrie 1993, de către Preasfințitul Părinte Ioan al Oradiei, în prezența unui sobor de preoți, preot paroh fiind Preacucernicul Părinte Vasile Avram. Astfel, între anii 2000-2016, în interior, biserica a fost tencuită şi pictată în tehnica acrilic, s-au montat geamurile și ușile de acces, pardoseala a fost îmbrăcată cu scândură din lemn de brad, s-a făcut instalația electrică și s-au montat candelabrele și aplicele, s-au realizat sistemele de încălzire și sonorizare, au fost confecționate iconostasul, stranele și băncile, precum și scările interioare și balconul. În exterior, lăcaşul de cult a fost tencuit în terasit, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu, s-au montat jgheaburile și burlanele, s-au turnat trotuarele și scările de acces spre biserică, a fost ridicat gardul de împrejmuire al lăcașului de cult și a fost construit un lumânărar. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.




PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI Zalău, 2018

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

„Praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, Învierea dă sens morţii Domnului Hristos pe cruce. Ea explică tot ceea ce precede şi tot ceea ce urmează morţii Sale. Fără Înviere, viaţa creştinilor îşi pierde orice sens. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens: „Dacă nu există înviere a morţilor, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă ne aflăm şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am mărturisit că El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morţii nu învie. Că dacă morţii nu învie, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică vă este credinţa, voi sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci, şi cei ce au adormit întru Hristos au pierit. Iar dacă noi numai pentru viaţa aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Corinteni 15,13-19).

Învierea Mântuitorului nu este prezentată în Sfintele Evanghelii, pentru că niciun om nu a fost martor al unirii sufletului Domnului Hristos cu trupul, al ridicării Sale de pe piatra pe care trupul Îi fusese întins și al ieșirii Lui din mormânt, cu toate că acesta era străjuit. Trupul Mântuitorului era înduhovnicit, de aceea a ieșit din mormânt aşa cum a trecut prin uşile încuiate, când li s-a arătat Sfinților Apostoli după Înviere (Ioan 20,19). Străjerii nu L-au văzut pe Domnul Hristos ieșind din mormânt, ci s-au înspăimântat de îngerul care a răsturnat piatra de la uşa mormântului. Sfântul Evanghelist Matei relatează în acest sens: „Iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la ușă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi” (Matei 28,2-4).

Spre deosebire de alte evenimente din viaţa Mântuitorului, despre care Sfintele Evanghelii abundă în informaţii, despre momentul exact al Învierii Domnului Hristos din morți acestea nu vorbesc nimic. Întrucât Sfintele Evanghelii cât şi tradiţia Bisericii păstrează tăcerea în ceea ce priveşte acest moment şi nu spun cum a înviat Mântuitorul, în iconografia ortodoxă Învierea Domnului Hristos nu a fost reprezentată niciodată. Caracterul de nedescris al acestui eveniment de către mintea omenească este motivul pentru care nu este înfăţişat în icoană.

Pe când trupul Mântuitorului zăcea în mormânt, sufletul Acestuia a coborât la iad, pentru a elibera de acolo sufletele drepților Vechiului Testament ținute în robie de către diavol, de aceea unica reprezentare justificată a Învierii Domnului Hristos este coborârea Lui la iad, care este completată de icoana femeilor mironosițe la mormântul Mântuitorului.

Despre prezența femeilor purtătoare de mir la mormânt citim în Sfintele Evanghelii: „După ce a trecut sâmbăta, pe când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Şi intrând în mormânt, femeile au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Iar el le-a zis: «Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde a fost pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus»” (Matei 28,1-7 și Marcu 16,5).

Astfel, urmând Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii, cele două compoziţii iconografice autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți sunt: „coborârea la iad” şi „femeile mironosiţe la mormânt”.

În afară de aceste două icoane ale Învierii, în unele biserici Mântuitorul este reprezentat ieșind din mormânt cu un steag sau cu o cruce într-o mână. Această compoziție iconografică nu este ortodoxă, ci apuseană. Ea a dominat în Răsărit când pictura ortodoxă a fost îndepărtată de tradiţia ei, din cauza influenței picturii Renaşterii.

În icoana în care Domnul Hristos este reprezentat ieșind din mormânt în faţa străjerilor înspăimântați, Acesta apare ca biruitor asupra morţii, dar îl vedem înviind numai pentru Sine, de parcă nu ar fi eliberat sufletele drepţilor din iad, cu care a intrat în rai. În această reprezentare iconografică aspectul comunitar al Învierii dispare, ori prorocul Isaia a scris că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53,5). Sfântul Apostol Pavel a afirmat și el că „Hristos este capul trupului, al Bisericii, El, Care este începutul, întâiul-născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Că după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (Coloseni 1,18 și I Corinteni 15,22).

Ținând cont de cele prezentate până acum, în cele ce urmează vom explica în amănunt cele două icoane autentice ale Învierii Domnului Hristos din morți.

a. Coborârea Mântuitorului la iad

În centrul icoanei Învierii îl vedem pe Domnul Hristos în picioare, călcând porțile iadului și strălucind de lumină. Mântuitorul apare ca Domn al Vieţii, biruitor al tenebrelor morţii. Trupul Său înviat este însufleţit de Dumnezeu Tatăl, dar mai ales de Sfântul Duh, de la Care provine strălucirea îmbelşugată a energiilor divine. Domnul Hristos este în întregime lumină, iar toată fiinţa Lui anunţă zorile unei zile noi.

Cu o mişcare plină de forţă, Mântuitorul îi scoate din iad pe Adam și Eva, care şezând în genunchi imploră izbăvire. Sfărâmând porţile iadului, Domnul Hristos îi prinde cu putere de mână pe protopărinți, smulgându-i din întunericul morţii.

Mântuitorul se întoarce biruitor din lupta Sa cu diavolul, avându-i ca primă pradă a biruinţei pe Adam și Eva, pe care-i scoate din iad. Strânsa legătură dintre Hristos cel înviat şi protopărinți, pe care îi ia cu Sine în propria-I înviere, anunţă vestea cea bună a învierii tuturor celor morţi. După ce a zdrobit şi a călcat în picioare porţile iadului, Mântuitorul şi-a întins braţele, i-a prins de mâini pe Adam și Eva, cu care a ieşit din iad, împreună cu toţi drepţii Vechiului Testament.

În acest timp veșmântul Domnului Hristos fâlfâie datorită dinamismului şi grabei cu care a ieșit din iad.

Sleiți de putere, fiindcă sunt treziți din somnul morţii (păcatul), Adam și Eva Îl privesc bucuroși, dar obosiți pe Mântuitorul, Care îi smulge din iad, apucându-i cu brațele Sale. Protopărinții își întind către Domnul Hristos mâna rămasă liberă, într-o mişcare de întâmpinare şi totodată de rugăciune spre Răscumpărătorul lor.

Mântuitorul este flancat de două grupuri de oameni, egale ca mărime şi cu ceva mai mici decât El. În dreapta Domnului Hristos, în spatele lui Adam, sunt drepţii, în fruntea cărora se găseşte Abel, cel dintâi dintre oameni care a gustat moartea. În stânga Mântuitorului, în spatele Evei, sunt regii evreilor, în frunte cu David şi Solomon, precum şi profeţii, cel mai aproape de Hristos cel înviat fiind Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost trimis în iad pentru a anunţa venirea Domnului vieţii. Înaintemergătorul Îl arată cu mâna pe Cel pe care L-a botezat în râul Iordan. Cei din iad au o poziţie de întâmpinare şi rugă. Toţi Îl recunosc pe Mântuitorul şi arată acest lucru prin gesturile şi atitudinea lor.

În unele icoane ale coborârii Domnului Hristos la iad avem reprezentate şi alte personaje, pe care le recunoaştem datorită unor particularităţi definitorii. Astfel, uneori îl vedem pe Moise, care are în mâini tablele legii.

Întreaga parte de jos a icoanei este ocupată de temnița cea întunecoasă a iadului. Aici a coborât Mântuitorul pentru a elibera din robia diavolului şi a morţii pe cei ținuți captivi de veacuri.

În unele icoane ale Învierii, în mijlocul iadului, moartea este reprezentată printr-un bătrân legat în lanţuri de doi îngeri, în semn că a fost biruită de Hristos cel înviat.

În alte icoane, în tenebrele iadului se găsesc două căpetenii ale demonilor, ghemuite una în alta de teama Mântuitorului, care a călcat moartea și a surpat puterea diavolului.

Desfiinţarea puterii morţii o vedem în porţile sfărâmate ale iadului, în cheile şi cuiele rupte şi împrăştiate în mijlocul temniței iadului, care a fost golită de cei ținuți captivi.

În unele reprezentări iconografice, deasupra mandorlei Domnului Hristos, patru îngeri poartă cu mult respect crucea Lui cea mântuitoare.

În partea de sus a unor icoane întâlnim tronul Etimasiei sau scaunul gol care Îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru Judecata universală. Pe acest tron se află un porumbel, care Îl reprezintă pe Sfântul Duh, Sfânta Evanghelie, conform căreia va fi judecată omenirea, coroana de spini, buretele și sulița cu care a fost împuns Mântuitorul sau numai o parte dintre aceste obiecte folosite după condamnarea la moarte a Domnului Hristos de către Ponțiu Pilat.

b. Icoana femeilor mironosiţe la mormânt

Cea de-a doua icoană a Învierii Mântuitorului, care vine în completare la „coborârea la iad”, este cea a „femeilor mironosiţe la mormânt”.

Duminică dis-de-dimineaţă femeile purtătoare de mir s-au dus la mormântul Domnului Hristos pentru a-i unge trupul cu miresme. Cu acest prilej, ele au devenit cele dintâi care au aflat vestea minunată a Învierii Mântuitorului din morți. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în acest sens: „După ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să ungă trupul lui Iisus. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?», căci era foarte mare. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. Dar el le-a zis: «Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus” (Marcu 16,1-7).

În această icoană îngerul este îmbrăcat în veşmânt alb şi şade pe piatra răsturnată de la uşa mormântului, arătându-le femeilor locul în care a zăcut trupul mort al Mântuitorului, în care se află acum doar giulgiul.

Mironosiţele au vase de mirodenii în mâini şi se uită înspăimântate la giulgiul Domnului Hristos, care are exact forma scutecelor Pruncului Iisus din icoana Naşterii.

În spatele mormântului se vede grota întunecată a iadului, care este goală, pentru că, prin coborârea cu sufletul la iad, Domnul Hristos a eliberat de acolo sufletele drepților Vechiului Testament care erau ținute în robie și a urcat cu ele în rai.

În alte reprezentări iconografice vedem doi îngeri înveşmântaţi în alb, care stau în picioare la cele două capete ale mormântului. Ei le arată femeilor mironosiţe mormântul gol, în care se află doar giulgiul Mântuitorului.

Iubiți fii sufletești,

Domnul nostru Iisus Hristos nu a murit, nici nu a înviat pentru Sine, ci pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, de aceea am explicat astăzi icoanele învierii, care înfățișează aspectul comunitar al biruirii morții de către Mântuitorul, fiindcă orice icoană prezintă prin culori ceea ce Evanghelia vestește prin cuvânt. În ochii Bisericii, icoana nu este o artă care ilustrează Sfânta Scriptură; ea este un limbaj care îi corespunde, care îi este echivalent, corespunzând nu literei biblice şi nici cărţii ca obiect, ci propovăduirii evanghelice, adică tocmai cuprinsului Sfintei Scripturi, sensului ei, aşa cum se întâmplă cu textele liturgice. De aceea, în Biserică, icoana are acelaşi rol ca şi Sfânta Scriptură, întrunind aceeaşi semnificaţie liturgică, dogmatică şi educativă.

Aşa cum Mântuitorul a înviat, cu toţii vom învia, la a doua Lui venire, când vom fi judecaţi pentru gândurile, cuvintele şi faptele noastre, în funcţie de care vom primi răsplată sau pedeapsă veşnică. Drept aceea să împlinim poruncile lui Dumnezeu, străduindu-ne pe cât ne stă în putinţă să ne ferim de păcat şi să împlinim cât mai multe fapte bune, pentru a auzi la judecata de apoi cuvintele Dreptului Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?» Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25,34-40).

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului


Descarcare document
Pastorala_2018_ Invierea Domnului_ Color.pdf

PASTORALA PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL DE SFINTELE PAȘTI – 2018

Învierea lui Hristos, slava iubirii Preasfintei Treimi

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI DREPTMĂRITORILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Slavă Sfintei şi Celei de o ființă
şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi,
totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin”.
(binecuvântarea Preasfintei Treimi la începutul Utreniei Învierii)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

Taina morții şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă iubirea nesfârșită a Preasfintei Treimi pentru oameni. Din ascultare smerită faţă de Dumnezeu-Tatăl şi din iubire milostivă faţă de oameni, Hristos-Domnul a răbdat răstignirea şi moartea, dar a biruit moartea prin Învierea Sa, după cum le-a spus ucenicilor Săi mai înainte (cf. Matei 20, 19; Marcu 10, 34; Luca 9, 22). Domnul Iisus Hristos a biruit moartea ca despărţire a sufletului de trup, deoarece atât trupul Său din mormânt, cât şi sufletul Său din iad erau unite cu dumnezeirea Sa cea dătătoare de viaţă.

Însă, când Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Îşi înviază din morţi propria Sa umanitate, la această lucrare dătătoare de viaţă a Fiului participă, prin cooperare, şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt (cf. Romani 1, 4 şi 8, 11).

În acest sens, deşi numai Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se botează şi înviază din morţi cu trupul, totuşi, toate Persoanele Preasfintei Treimi participă, prin împreună-lucrare, la taina mântuirii omului împlinită în şi prin Iisus Hristos, adică: la Întruparea lui Hristos din Fecioara Maria (cf. Luca 1, 35), la Botezul lui Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17) şi la Învierea lui Hristos din morţi (cf. Matei 20, 19; Ioan 2, 19-22; 10, 18; Romani 1, 4 şi 8, 11; 1 Petru 3, 18-19).

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne învață că numai Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel ce „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl (cf. Luca 1, 35), poate dărui oamenilor viața veşnică trăită în comuniune de iubire eternă cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare explică: „Nu era cu putință altuia să rezidească în om existenţa după chipul lui Dumnezeu, decât Chipului Tatălui. Şi nu era cu putință altuia să facă, prin înviere, pe cel muritor nemuritor, decât Celui ce era Viaţa, adică Domnul nostru Iisus Hristos” .

Dezvoltând această învățătură despre Iisus Hristos, Unul din Treime Care a pătimit în trupul Său răstignirea şi moartea pentru mântuirea oamenilor, rămânând totuşi în unitate şi comuniune desăvârșită cu Preasfânta Treime, Părintele Dumitru Stăniloae, spune: „nimeni n-a pătimit mai mult pentru noi oamenii în trupul Său, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru noi. Acesta e sensul expresiei «Unul din Treime a pătimit cu trupul», pentru care au luptat cu mare însuflețire călugării daco-romani din Dobrogea, la începutul sec. VI, şi care, până la urmă, s-a impus ca hristologie a Bisericii” . Însă, „nu cu dumnezeirea pătimea Cuvântul întrupat, ceea ce ar fi transformat creștinismul în panteism, ci cu trupul omenesc, cu firea umană asumată de bunăvoie, ca o altă fire pe lângă cea dumnezeiască, fiind așadar o unică Persoană, dar în două firi” .

Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Vieţii veşnice, ne uneşte cu Preasfânta Treime, deoarece „Hristos este puntea care unește pe Dumnezeu cu oamenii, cu creația. (...) El îndumnezeiește umanitatea şi Îşi umanizează dumnezeirea, fără să le schimbe după ființă, fiind atât Dumnezeu adevărat, cât şi om adevărat” .

Întrucât nici în timpul morţii Sale ca om, Fiul lui Dumnezeu nu Se desparte de Tatăl şi de Duhul Sfânt, cu atât mai mult în timpul Învierii trupului Său din morți, realizată prin puterea dumnezeirii Sale, Fiul rămâne unit cu Tatăl şi cu Duhul. Astfel, Învierea lui Hristos descoperă în mod deplin iubirea, slava şi puterea de viață făcătoare ale Preasfintei Treimi.

În acest sens, slujba Învierii Domnului (Utrenia Învierii) din noaptea Sfintelor Paşti, care se săvârșește în afara lăcașului de cult, este precedată de citirea Evangheliei Învierii (cf. Matei 28, 1-16), de invocarea Preasfintei Treimi: „Slavă Sfintei şi Celei de o ființă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi” şi apoi de intonarea troparului Sfintelor Paşti: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Toate acestea ne arată că prin Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, noi pregustăm, în Biserica lui Hristos, arvuna slavei şi bucuriei veşnice din Împărăția cerească a Preasfintei Treimi. În acest sens, încă din primele veacuri, creștinii trăiau şi mărturiseau adevărul că Biserica lui Hristos este plină de iubirea Preasfintei Treimi (cf. 2 Corinteni 13, 13; Efeseni 2, 18). De aceea, viaţa liturgică ne învață că Biserica Ortodoxă este, în acelaşi timp, Biserica Preasfintei Treimi şi Biserica legăturii dintre Cruce şi Înviere, dintre nevoință şi biruință, dintre pocăinţă şi bucurie.

Acest adevăr al prezenței în cultul ortodox a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, care este mai tare decât păcatul şi moartea, este evidențiat printr-un tropar din rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști (devenit rugăciune de tămâiere a Sfintei Mese). În respectivul tropar se arată că unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Persoana lui Hristos, precum şi comuniunea de iubire a Persoanelor Preasfintei Treimi sunt mai tari decât moartea omului ca despărțire a sufletului său de trup. Conținutul troparului este acesta: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul, şi pe tron ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins” .

Astfel, prin Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, se descoperă în acelaşi timp taina iubirii smerite şi preaslăvite a Preasfintei Treimi faţă de om, dar şi chemarea sau vocația omului de a participa la viața, bucuria şi slava veșnică a Preasfintei Treimi. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel spune că, prin Învierea lui Hristos, Dumnezeu „ne-a sculat (înviat) şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 6), şi „prin El (Hristos) avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 18).

Prin urmare, Domnul Iisus Hristos dăruiește Bisericii Sale iubirea, sfințenia şi slava Preasfintei Treimi care strălucesc în El prin jertfa Cucii, prin Învierea şi Înălțarea Sa la cer. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numește Evanghelia mântuirii care luminează pe oameni „Evanghelia slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 4; cf. 1 Timotei 1, 11). Iar în altă parte, Apostolul spune că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „după ce a săvârșit prin El Însuşi curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte” (Evrei 1, 3) şi prin harul Său dăruiește slava Sa celor ce cred în El (cf. 1 Petru 5, 10; 2 Corinteni 3, 18; Filipeni 1, 26; 1 Tesaloniceni 2, 12; 2 Tesaloniceni 2, 14).

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne îndreaptă şi ne deschide spre Dumnezeu Tatăl prin rugăciune (cf. Romani 8, 15-16; Galateni 4, 6) şi spre aproapele nostru prin fapte bune (cf. Matei 25, 31-46). Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne învață că adevărata libertate este libertatea de a căuta şi de a afla iubirea, pacea şi slava lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3, 17-18). De aceea, Apostolul invocă binecuvântarea Preasfintei Treimi asupra credincioșilor prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Harul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem duhovniceşte că slava neapusă a Împărăției lui Dumnezeu este destinația finală a vieţii noastre pământeşti şi ne ajută să ne rugăm şi să lucrăm în lumina iubirii Preasfintei Treimi, prezentă în viaţa Bisericii lui Hristos. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe toţi creștinii la viețuire sfântă, zicând: „cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un Trup şi un Duh, precum şi chemați aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni 4, 2-6). Iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem lumea sau creația materială nu ca pe o pradă însușită cu lăcomie pătimașă, ci ca pe un dar al iubirii milostive a lui Dumnezeu-Creatorul pentru toţi oamenii, ca pe o Euharistie a comuniunii fraterne pe care trebuie să o cultivăm şi să o folosim împreună cu generațiile prezente şi viitoare.

Lumina lui Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat – icoană a Dumnezeului Celui nevăzut (cf. Coloseni 1, 15) – ne ajută să vedem pe chipul fiecărei ființe umane, în fiecare familie binecuvântată şi în fiecare lucrare de ajutorare frățească, o icoană a comuniunii de iubire a Preasfintei Treimi şi o lumină a Învierii lui Hristos, Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea, dăruind lumii viaţă sfântă şi bucurie veşnică.

Iubiţi frați şi surori,

Umanitatea lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălțat întru slavă cerească se află permanent în iubirea eternă a Preasfintei Treimi, ea fiind receptaculul tuturor suferințelor oamenilor şi, în acelaşi timp, izvor de bucurie, de putere spirituală şi de speranță pentru toţi cei care, în lume, Îl iubesc pe Hristos. Astfel, umanitatea răstignită, înviată şi preaslăvită a lui Hristos dă sens şi forţă luptei spirituale împotriva păcatului, efortului constant pentru viețuire sfântă şi pentru toată lucrarea iubirii milostive dezinteresate. Învierea lui Hristos Cel răstignit dăruiește putere şi lumină rugăciunilor noastre pentru cei vii şi pentru cei morți, ca semn al iubirii smerite mai puternice decât timpul şi spațiul care separă, decât uitarea şi moartea. Faptul că Iisus Cel răstignit şi înviat a fost rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al lumii, al tuturor popoarelor şi al tuturor generațiilor de oameni (cf. Fapte 10, 42) ne arată că numai iubirea milostivă poate fi mântuitoare şi dătătoare de viaţă veşnică (cf. Matei 25, 31-46).

În lumina Sfintelor Paşti în care se arată slava iubirii Preasfintei Treimi pentru umanitate, Biserica este chemată să-L mărturisească totdeauna pe Hristos Cel răstignit, înviat şi preaslăvit, adică să binevestească biruința sfințeniei asupra păcatului, biruința iubirii asupra urii, biruința păcii asupra violenței, biruința dreptății asupra nedreptăţii, biruinţa luminii asupra întunericului, pentru ca lumea să caute şi să primească „dreptatea, pacea şi bucuria Duhului Sfânt” din Împărăția Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17).

Dreptmăritori creștini,

Anul 2018 este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire (1918) a poporului român într-un stat unitar, după Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unității de credinţă şi de neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română.
Anul acesta este, așadar, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului.

Pentru a marca într-un mod deosebit şi solemn acest moment de referință în istoria poporului român, Patriarhia Română va organiza în perioada 25 - 30 noiembrie 2018 mai multe manifestări duhovnicești, liturgice şi culturale. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce din Grecia la București cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care va fi expusă spre închinare în Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională.

În semn de prețuire faţă de credința puternică şi statornică a poporului român, în data de 25 noiembrie 2018, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, va fi prezent la Bucureşti, pentru a sfinți împreună cu ierarhii români Catedrala Naţională, dedicată Eroilor români din toate timpurile.

Apoi, în data de 30 noiembrie 2018, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, va fi prezent la hramul Catedralei Naţionale, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, în comuniune frăţească.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,


† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române






www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro