Şedinţele Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial în Episcopia Sălajului

Duminică, 8 ianuarie 2012, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală "Înălţarea Domnului" din Zalău.

În continuarea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de Te Deum, iar după rostirea cuvântului de învăţătură, în demisolul Catedralei Episcopale a avut loc şedinţa Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului.

După rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română este singura Biserică din lume în care în Adunările Eparhiale există o proporţie de doi mireni la un cleric, arătând astfel caracterul democratic al acestor foruri decizionale.

În continuare, a urmat citirea, pe sectoare, a rapoartelor de activitate pe anul 2011.

Primul raport prezentat a fost cel al Sectorului administrativ-bisericesc, citit de către domnul Dănuţ Pop.

Raportul Sectorului cultural a fost prezentat de către Preacucernicul Părinte Mirel Bene.

Preacucernicul Părinte Augustin Sălăjean a dat citire raportului Sectorului economic al Episcopiei Sălajului.

Ultimul raport prezentat a fost cel al Sectorului social-filantropic, prezentat de către Preacucernicul Părinte Avram Zaharie.

După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt şi rostirea rugăciunii "Cuvine-se cu adevărat".

Descarcare document PS Petroniu - Predica in Duminica dupa Botezul Domnului, Zalau, 2012.mp3

Liturghie Arhierească în cartierul Sărmaş din Zalău

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în capela amenajată pentru credincioşii din cartierul Sărmaş al Municipiului Zalău.

În acest cartier se ridică o biserică închinată Sfântului Apostol Andrei, biserică aflată în prezent în construcţie prin grija Preacucernicului Părinte Paroh Ioan Zaha şi a membrilor Consiliului Parohial.

Descarcare document PS Petroniu - Predica la Soborul Sf Ioan Botezatorul, Zalau, 2012.mp3

Sărbătoarea Botezului Domnului la parohia Românaşi

La Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei Românaşi, protopopiatul Zalău, credincioşi păstoriţi cu dăruire de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Gherman.

La finalul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a săvârșit Sfințirea cea mare a apei, i-a binecuvântat pe credincioși prin stropirea cu apa sfințită şi a tâlcuit în cuvântul de învățătură semnificația sărbătorii Botezului Domnului, subliniind efectele binefăcătoare ale aghiesmei mari atât asupra oamenilor, cât și a mediului în care aceștia trăiesc.

Prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu în această parohie, la ceas de mare sărbătoare, este şi un semn al preocupării pe care Preasfinţia Sa o are în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor pentru încurajarea dezvoltării serviciilor sociale ale bisericii. În Parohia Românași se desfăşoară o intensă activitate socială, aici existând un serviciu de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice având un de 20 de beneficiari şi un mare complex de asistenţă socială în fază avansată de construcţie. Parohia este una dintre cele mai vechi parohii din această zonă, un adevărat punct de rezistență a ortodoxiei. Aici a funcționat până în anul 1948 singurul protopopiat ortodox din arealul județului Sălaj de azi.

Protopopiatul ortodox român al Unguraşului (Românaşului) a avut o evoluţie particulară, determinată de o serie de factori: poziţia geografică la periferia episcopiei ortodoxe a Transilvaniei, structura plurietnică, multiconfesională şi socială a zonei. Protopopiatul a fost numit în documente al Dăbâcii, al Miluanului sau al Unguraşului, jurisdicţia sa reunind, în principiu, parohiile care în anul 1767 sunt consemnate ca făcând parte din Protopopiatele Miluanului, Zimborului şi Sânpetrului şi care au supravieţuit ofensivei unioniste a lui Grigore Maior.
Situat la marginea blocului etnic românesc, plasat într-o regiune cu o populaţie românească care a devenit, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, predominant de confesiune greco-catolică, acest protopopiat este cunoscut, în 1819, sub denumirea de Protopopiatul ortodox al Dăbâcii, cu sediul la Sânpetru, unde era protopop Constantin Rafail, menţionat documentar ultima dată în 14 noiembrie 1822. A urmat la conducerea protopopiatului Ioan Damşa, între 22 iunie 1824 - 28 septembrie 1848, având sediul la Miluan. După aceea, timp de 39 de ani, protopopiatul a fost condus de Petru Roşca, numit de Andrei Şaguna administrator protopopesc în 10 noiembrie 1849 şi, apoi, în 14 mai 1853, confirmat protopop. Sediul protopopiatului a fost în comuna Fizeş Sânpetru până în anul 1919 când a fost mutat la Românaşi.
Protopopiatul ortodox al Unguraşului se particularizează între alte protopopiate ortodoxe de la marginea eparhiei nu atât prin numărul parohiilor şi al credincioşilor, care reprezentau o minoritate faţă de greco-catolici sau celelalte confesiuni din zonă, cât prin stabilitatea sa instituţională, continuitatea vieţii bisericeşti, relaţia foarte bună şi comunicarea continuă cu scaunul episcopal, aceste caracteristici menţimându-se pe toată durata existenţei sale.
Dintre realizările protopopiatului şi ale protopopului în timpul păstoririi mitropolitului Andrei Şaguna amintim, în mod special, înfiinţarea şcolilor şi organizarea învăţământului confesional. Potrivit conscripţiilor din anul 1858 pe teritoriul Sălajului de azi existau 27 de şcoli confesionale ortodoxe (18 în Protopopiatul Unguraş şi restul în parohiile din Protopopiatele Cluj, Solnoc I şi Solnoc II) în care activau 26 de învăţători. Cursurile erau frecventate de un număr de 852 de elevi. Protopopul Petru Roşca, cu o consecvenţă exemplară, a urmărit respectarea condiţiilor precise de studiu şi conduită morală impuse de Andrei Şaguna, ocuparea staţiunilor învăţătoreşti cu învăţători calificaţi, asigurarea unei situaţii materiale cât mai bune învăţătorilor prin încheierea contractelor şcolare cu comunităţile parohiale, precum şi creşterea frecvenţei la şcoală.
Zelul cu care protopopul Roşca şi-a îndeplinit obligaţiile în chestiunea şcolară a fost recunoscut de mitropolitul Şaguna în 1866, când i-a adresat mulţumirea arhierească şi laudă „pentru privegherea cea exemplară ce ai arătat asupra trebii creşterei tineretului nostru din acel protopopiat”. De asemenea, Şaguna a lăudat „pentru zelul şi diligenţea cu care s-au distins în anul acesta şcolar” preoţii Ioan Damşa din Racâş, Vasile Ghiuriţan din Unguraş, Ioan Holhoş din Bodia şi învăţătorii Ioan Morariu, Vasiliu Lupu, Vasile Petrulea, Ioan Rodina, Ioan Bistriţeanu, Ioan Pop şi Dimitrie Puşcaş, cărora le dăruia cartea Adunarea cuvântărilor comisarilor şcolari de la conferinţele dăscăleşti din anii 1863 şi 1864.
Stabilitatea instituţională a fost favorizată de lunga şi înţeleapta administrare a protopopiatului de către Petru Roşca, cel care timp de 39 de ani (1849-1888) a condus destinele protopopiatului ortodox din părţile Sălajului. Petru Roşca s-a născut în parohia Sânpetru în anul 1822. A făcut studii la Cluj şi la Sibiu şi a fost hirotonit preot în anul 1848. Cunoştea limbile română şi maghiară. A murit în 9/21 mai 1888. El a fost o personalitate marcantă a vieţii bisericeşti ortodoxe sălăjene păstorind „cu un zel neobosit şi cu cel mai mare devotământ, promovând dezvoltarea intereselor noastre bisericeşti, atât în afacerile curat bisericeşti, cât şi şcolare şi fundaţionale, fiind peste tot un stâlp puternic al ortodoxiei în aceste părţi ale arhidiecezei noastre greco-ortodoxe”(s.n.), după cum îl caracteriza Şaguna.
Sârguincios, devotat bisericii sale, protopopul Petru Roşca s-a impus clerului şi credincioşilor săi prin fermitatea şi consecvenţa deciziilor, prin maniera echilibrată cu care a tratat numeroasele probleme ale ortodoxiei, prin înţelepciunea de care a dat dovadă în aplicarea măsurilor ierarhului de ridicare a naţiunii sale prin cultură, printr-o viaţă morală şi spirituală conformă canoanelor şi moralei creştine. Disciplinat, corect, apropiat de cler şi de enoriaşi, a aplicat dispoziţiile arhiereşti prompt şi a impus preoţilor subordonaţi aceeaşi disciplină şi promptitudine în îndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau. A beneficiat de sprijinul constant al ierarhului, care l-a preţuit mult, ca de altfel întreaga instituţie pe care a condus-o, pentru aceste calităţi. El a reprezentat un exemplu şi poate chiar un model pentru maniera în care politica de înnoire a ierarhului sibian s-a realizat la nivelul structurilor inferioare ale eparhiei, protopopiatul şi parohiile, locul său rămânând unul privilegiat în istoria istituţiilor ecleziastice din Sălaj.
Vrednic de amintit este şi fiul protopopului Roşca, Arhimandritul dr. Eusebiu Roşca, cel care a ocupat funcţii importante în administraţia bisericească Sibiană, dar care a rămas în istorie mai ales pentru lunga şi rodnica sa activitate în fruntea Institutului teologic-pedagogic de la Sibiu (1895-1928).
Succesorul protopopului Petru Roşca la conducerea protopopiatului Unguraşului a fost fiul său, Pavel Roşca. Acesta a urmat cursurile teologice ale Institutului Andreian din Sibiu în perioada 1873-1876, a fost hirotonit diacon la 20 martie 1876, preot la 25 martie acelaşi an, iar la 29 aprilie 1876 a fost aprobată de consistoriul de la Sibiu alegerea sa de către sinodul parohial din localitatea natală Fizeş Sânpetru pentru funcţia de capelan.
Pavel Roşca a fost ales protopop la 6 mai 1890, în sinodul protopopesc extraordinar ţinut la Unguraş, în conformitate cu prevederii Regulamentului pentru procedura la alegerea de protopresbiter adoptat în 1888. La 16 decembrie 1890 a primit confirmarea ca protopopop al Unguraşului din partea mitropolitului Miron Romanul de la Sibiu.
Protopopul Pavel Roşca a condus protopopiatul ortodox cu multă înţelepciune vreme de 28 de ani, până în 1918, în condiţii extrem de dificile pentru credincioşii ortodocşi şi pentru românii din Sălaj, reuşind însă să menţină structura administrativă şi vitalitatea acestui protopopiat. De asemenea, după modelul înaintaşului său în scaunul de protoiereu, a continuat, în condiţiile înăsprite de legile şcolare emise de autorităţile ungare între anii 1873-1907, să vegheze la promovarea educaţiei în rândul copiilor şi la supravieţuirea şcolilor confesionale ortodoxe.
La rândul său, protopopul Pavel Roşca a avut un fiu, care a ajuns o personalitate în lumea universitară şi pedagogică sibiană, clujeană şi braşoveană: profesor dr. Pavel Roşca (1884-1960). Acesta, la fel ca unchiul său, arhimandritul dr. Eusebiu Roşca, va evoca mereu originile sale sălăjene, făcând astfel cinste nu numai unei familii preoţeşti de excepţie, ci şi zonei Sălajului.
În februarie 1919, Ioil Ghiuriţan, parohul Unguraşului, a fost desemnat ca administrator protopopesc, iar în 18 noiembrie 1920 a fost confirmat în funcţia de protopop. Pentru prima dată de la înfiinţare, sediul protopopesc era fixat în localitatea al cărei nume îl purta protopopiatul.
Ioil Ghiuriţan era al cincilea descendent al unei familii preoţeşti, care din 1814 păstorea comunitatea ortodoxă de la Unguraş. S-a născut la 20 iunie 1881, în 16 iunie 1900 a obţinut diploma de bacalaureat la Liceul Reformat din Zalău, apoi timp de trei ani a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu. În virtutea vechii tradiţii şaguniene, a ocupat mai întâi postul de învăţător în Unguraş (1903-1908), iar din 21 februarie 1908, până la alegerea sa ca protopop a fost parohul Unguraşului. În anii 1916-1920 a predat religia pentru credincioşii ortodocşi, în aproape toate şcolile din oraşul Zalău (Liceul reformat, Şcoala civilă, Şcoala primară, Şcoala normală de băieţi).
Înainte şi după ce a devenit protopop, Ioil Ghiuriţan s-a remarcat prin dragostea faţă de neamul românesc şi pentru limba română. În anul 1908 s-a înscris cu suma de 40 de coroane (o sumă apreciabilă la acea vreme) pentru a primi de la Academia Română un exemplar din „Dicţionarul limbii române”. Un an mai târziu, la 21 mai 1909, Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român îi mulţumea pentru o donaţie constând în 9 monede vechi, din ţări şi epoci diferite, şi o cărămidă romană. Preocupările sale culturale sunt evidente dacă avem în vedere şi efortul susţinut pe care el îl depune în vederea înfiinţării şi dezvoltării bibliotecilor parohiale. După ani buni în care a sprijinit preoţii să procure cărţi, a donat el însuşi cărţi mai multor parohii. S-a ajuns, astfel, ca în anul 1935 să existe în cadrul protopopiatului 18 biblioteci parohiale cu 1.191 volume şi 229 cititori.
Eforturile sale pastorale, administrative şi culturale au fost recunoscute în anul 1930, când la propunerea episcopului Nicolae Ivan al Clujului, prin înaltul decret regal nr. 2904, i-a fost conferită medalia „Răsplata muncii pentru Biserică”, clasa I.
Protopopul Ioil Ghiuriţan a încetat din viaţă la 1 mai în tumultuosul an 1940. Este interesant de consemnat caracterizarea pe care unul dintre fiii săi, aviator şi profesor de matematică, o făcea cu privire la cei peste 30 de ani de slujire pastorală a protopopului de Unguraş, Ioil Ghiuriţan: „despre Tata (s.n) ce să scriu [?] a servit cu toată fiinţa lui românitatea acelui colţ de ţară până în ultima sa clipă”. La rândul său, succesorul lui Ioil Ghiuriţan, administratorul protopopesc Petru Nicola scria că „a condus protopopiatul nostru [...] cu mult devotament şi sârguinţă, interesându-se cu deamănuntul de propăşirea parohiilor şi a sufletelor credincioşilor de sub păstorirea sa”, fiind „dibaciul şi harnicul nostru cârmaciu [...] blândul şi povăţuitorul nostru părinte sufletesc”.
Din punct de vedere administrativ în timpul lui Ioil Ghiuriţan s-au produs câteva schimbări majore. În anul 1919, prin decizia Sinodului arhidiecezan de la Sibiu, din 7/20 iulie, protopopiatul Unguraş a trecut sub jurisdicţia Consistoriului de la Cluj, care va face demersurile necesare în vederea înfiinţării, în 1921, a Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. De la acea dată protopopiatul s-a aflat sub jurisdicţia Episcopiei de la Cluj până la desfinţarea lui în anul 1948. Pe de altă parte, apar sub jurisdicţia sa şi câteva parohii noi din părţile greco-catolice ale Sălajului şi din aşezările urbane. Astfel, în anul 1926, intră sub jurisdicţia protopopiatului Românaşi parohia Stârciu cu 260 credincioşi ortodocşi reveniţi de la uniaţie; parohiile nou înfiinţate: Zalău având 52 de familii şi Şimleu Silvaniei cu 51 de familii. În anul 1937, se adaugă filia Cehu Silvaniei cu 82 credincioşi ortodocşi şi parohia Jibou având 113 credincioşi ortodocşi.
În perioada ocupaţiei horthyste şi după aceea, până în anul 1948, la conducerea protopopiatului Românaşi s-au aflat Petru Nicola, administrator protopopesc (1940-1942) şi protopopul Valer Matei, fost secretar al Episcopiei Ortodoxe de la Cluj (1942-1948).
Începând cu anul 1921 creştinii ortodocşi din Sălaj s-au aflat sub jurisdicţia canonică a Episcopilor de la Cluj: Nicolae Ivan (1921-1936) şi Nicolae Colan (1936-1948).
Dacă în anul 1876, la data înfiinţării comitatului Sălajului, protopopul Petru Roşca înscria în documentele oficiale existenţa în aria protopopiatului a 10.660 de creştini ortodocşi, în primul an după realizarea unirii protopopul Ghiuriţan consemna 16.223 de credincioşi ortodocşi în cele 23 de parohii aflate sub jurisdicţia sa, iar la sfârşitul perioadei interbelice erau menţionate 36 de parohii şi filii cu 19.132 de credincioşi ortodocşi, care însă reprezentau mai puţin de 5 % din locuitorii Sălajului.
Pr. lect. dr. Gabriel Gârdan

Ziua de Anul Nou la parohia Pogorârea Sfântului Duh din Zalău

În prima zi a anului 2012 Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Pogorârea Sfântului Duh din Municipiul Zalău, biserică păstorită de către Preacucernicii Părinţi Alexandru Horvat - consilierul social al Episcopiei Sălajului şi Ioan Pop.

Descarcare document PS Petroniu - Predica in ziua de Anul Nou, Zalau, 2012.mp3

Hramul bisericii Sfântul Arhidiacon Ştefan din Zalău

Azi, 27 decembrie 2011, parohia Sfântul Arhidiacon Ştefan s-a aflat în straie de sărbătoare, sărbătoare prilejuită de prăznuirea Ocrotitorului acestei parohii - Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Credincioşii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor cu acest prilej pe Preasfinţitul Părinte Petroniu. Din sobor au mai făcut parte membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial, Preacucernicii Părinţi Protopopi şi cel de-al doilea slujitor al parohiei - părintele Ioan Coste.

După săvârşirea Sfintei Liturghii şi rostirea cuvântului de învăţătură, Preasfinţia Sa a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ştefan Lucaciu pentru frumoasa activitate pastoral-misionară, i-a urat mulţi ani cu prilejul onomasticii Preacucernciciei Sale, iar la final a împărţit daruri copiilor prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie.

Liturghie Arhierească în oraşul Jibou

Luni, 26 decembrie 2011, a doua zi de Crăciun, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în oraşul Jibou, la biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, sobor din care a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. A fost prezent şi un mare număr de credincioşi. În cadrul cuvântului de învăţătură, Preasfinţia Sa l-a prezentat credincioşilor pe noul paroh, Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, fost paroh al Parohiei Borza şi inspector eparhial cu probleme de asistenţă socială, care a câştigat, în data de 13 decembrie a.c., examenul pentru ocuparea acestei parohii de oraş. În continuare, Preasfinţitul Petroniu a tâlcuit Evanghelia zilei: despre călătoria magilor şi uciderea pruncilor.

Preot Protopop Dan Dregan

Descarcare document PS Petroniu - Predica in a Doua zi de Craciun, Jibou, 2011.mp3

Praznicul Naşterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Duminică, 25 decembrie 2011, la slăvitul praznic al Naşterii după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Municipiul Zalău.

PASTORALA PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP PETRONIU LA NAŞTEREA DOMNULUI, 2011

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI
Zalău, 2011

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,
Colindul străbun, atât de îndrăgit de noi, toţi, ne vesteşte că „Astăzi s-a născut Hristos, / Mesia chip luminos, / Lăudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi!”, introducându-ne în atmosfera de taină a naşterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii sau a Crăciunului.
Întrucât venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu a fost rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, iar anul acesta Maica Domnului a fost proclamată protectoarea oraşului Zalău, fiind pictată şi o frumoasă icoană care o reprezintă, astăzi vom vorbi despre Sfânta Fecioară Maria, cea pe care Dumnezeu şi-a ales-o de Mireasă şi de Maică a Fiului Său, ea fiind vasul preacurat pe care omenirea l-a oferit lui Dumnezeu în vederea întrupării.
În faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a născut din pântecele Sfintei Fecioare Maria avem dovada de necontestat că ea este cea mai neprihănită fiinţă de parte femeiască ce a trăit vreodată pe pământ, motiv pentru care a şi fost aleasă de Născătoare şi Maică a Fiului lui Dumnezeu.
Dacă Sfântul Duh întruchipează sfinţenia divină, Fecioara Maria întruchipează sfinţenia umană.
Când Arhanghelul Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare Maria că ea a fost aleasă să dea naştere Fiului lui Dumnezeu, „Maria a zis către înger: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?»” (Luca 1,34). Întrebarea Sfintei Fecioare este perfect justificată, pentru că fără sămânţă bărbătească nicio femeie nu poate zămisli şi naşte, or ea era fecioară, deci din punct de vedere omenesc era cu neputinţă să zămislească. Atunci, „răspunzând, îngerul i-a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema»” (Luca 1,35). Rodnicia firii umane se reface în Sfânta Fecioară Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, fără să fie necesară sămânţa bărbatului, cum n-a fost necesară femeia la scoaterea Evei din Adam.
Dumnezeu Fiul numai pentru că avea din veci ca Părinte pe Dumnezeu Tatăl s-a putut face şi Fiu al unei Maici omeneşti Fecioară. Numai fiindcă era Fiu al unui Tată ceresc nu avea nevoie de un tată pământesc ori s-a putut face fiu omenesc al unei Maici Fecioară. Paternităţii Tatălui din sfera divină îi corespunde maternitatea Născătoarei de Dumnezeu în sfera omenească.
Dumnezeu nu o forţează pe Fecioara Maria să accepte zămislirea Fiului Său, ci îi comunică prin înger că este vrednică de aceasta şi o invită să conlucreze cu El. Prin acceptul Sfintei Fecioare: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38), adresat arhanghelului Gavriil, noi toţi, întregul neam omenesc, ne-am dat acordul la întruparea Fiului lui Dumnezeu, fiind tainic cuprinşi în voinţa Sfintei Fecioare Maria. Astfel întruparea nu a fost numai lucrarea lui Dumnezeu, ci şi lucrarea voinţei şi a credinţei Fecioarei Maria.
La bunavestire Cuvântul lui Dumnezeu s-a sălăşluit întâi în sufletul înţelegător al Sfintei Fecioare, formându-şi cu consimţământul ei sufletul Său înţelegător plin de puterile sau rădăcinile spirituale ale trupului Său şi, prin aceasta, şi-a format din trupul Fecioarei trupul Său.
Sunt unii rătăciţi de la dreapta credinţă care consideră că Maica Domnului nu este Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea L-a născut pe Iisus Hristos ca om, iar nu ca Dumnezeu. Aceştia spun că de vreme ce Fiul s-a născut ca Dumnezeu din veci din Tatăl, iar ca om s-a născut la plinirea vremii din Fecioara Maria, Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. Ţinând cont şi de faptul că omul nu-L poate naşte pe Dumnezeu, în niciun caz Sfânta Fecioară nu este şi nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu.
Părinţii Bisericii ne lămuresc însă în această privinţă, afirmând că Sfânta Fecioară Maria nu a născut firea omenească sau natura umană a Domnului nostru Iisus Hristos: „Natura nu are existenţă proprie, ci apare mereu personalizată. Aşadar, natura nu există decât prin persoane, şi fiecare persoană îşi posedă natura pe deplin. Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi deţine deplinătatea naturii dumnezeieşti, aşa cum fiecare persoană umană posedă plinătatea naturii umane. Natura este aceeaşi la toţi oamenii, însă persoanele sunt nenumărate, fiecare dintre ele fiind unică şi de neînlocuit”. La întrupare, Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat în persoana Lui, alături de firea dumnezeiască, natura omenească luată din Sfânta Fecioară, iar El s-a născut din Preacurata ca persoană, iar nu ca natură, pentru că întotdeauna natura este concretizată în ipostas. Maica Domnului a născut deci persoana lui Iisus Hristos, care cuprinde cele două firi: dumnezeiască şi omenească, iar nu firea Lui omenească, astfel încât pe drept cuvânt este şi poate fi numită Născătoare de Dumnezeu.
Întrucât sfântul evanghelist Luca menţionează faptul că Sfânta Fecioară Maria a născut în Betleem pe „Fiul ei Cel Întâi-Născut” (Luca 2,7), iar sfinţii evanghelişti Matei şi Marcu vorbesc despre fraţii şi surorile Domnului Hristos, amintindu-i chiar cu numele pe Iacob, Iosif, Simon şi Iuda (Matei 13,55 şi Marcu 6,3), unii interpreţi neavizaţi ai Sfintei Scripturi au tras concluzia că Maica Domnului ar fi avut şi alţi copii în afară de Domnul Hristos.
Deşi niciuna dintre surorile Mântuitorului, despre care se vorbeşte, nu este menţionată cu numele în paginile Noului Testament, numărul acestora trebuie să fi fost cel puţin de trei, de vreme ce evreii din Nazaret au afirmat că „toate surorile Lui sunt la noi” (Matei 13,56).
Termenul „întâi-născut” utilizat de sfântul evanghelist Luca nu se referă la faptul că Domnul Hristos ar fi avut alţi fraţi şi alte surori mai mici, ci la prescripţiile Legii Vechiului Testament, care îi acordau primului născut de parte bărbătească din familie o demnitate aparte şi prerogative speciale. Din acest motiv înţelegem de ce Iacob i-a răpit fratelui său Esau dreptul de întâi-născut (Facere 25,29-34). Respectând prevederile Vechiului Testament, dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria au dus pruncul Iisus „la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, aşa cum este scris în legea Domnului, că tot întâi-născutul de parte bărbătească va fi închinat Domnului; şi ca să dea jertfă, aşa cum s-a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2,22-24).
De asemenea, termenul „frate” întâlnit în paginile Sfintei Scripturi nu are numai sensul de fii ai aceloraşi părinţi, ci şi pe acela de nepot, verişor, rudenie, om din acelaşi popor, locuitor din aceeaşi cetate, aliat din alt popor sau chiar aparţinător aceleiaşi religii. Pentru lămurire, vom prezenta mai multe exemple luate din Sfânta Scriptură: Lot era nepotul lui Avraam, pentru că „lui Terah i s-au născut Avram, Nahor şi Haran, iar Haran i-a dat naştere lui Lot” (Facere 11,27). Cu toate acestea, patriarhul Avraam îi spune nepotului său Lot: „Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi” (Facere 13,8). „Eleazar a murit fără să fi avut fii, ci numai fiice, pe care le-au luat de soţii fiii lui Chiş, fraţii lor” (I Paralipomena 23,22). Când regele David a transportat chivotul legii la Ierusalim „a chemat pe căpetenia Uriel şi pe fraţii lui, o sută douăzeci şi pe căpetenia Asaia şi pe fraţii lui, două sute douăzeci” (I Paralipomena 15,5-6). „Când a ajuns mare, Moise a mers la fraţii săi, fiii lui Israel, şi le-a văzut corvezile” (Ieşire 2,11). Lot le-a zis locuitorilor Sodomei, în care locuia: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi acest rău” (Fac. 19,7). „Din Cadeş Moise a trimis soli la regele Edomului ca să-i spună: «Aşa grăieşte fratele tău Israel»” (Numeri 20,14). Sfinţii Apostoli le spuneau tuturor creştinilor fraţi (Faptele Apostolilor 3,17; Romani 1,13; Iacov 5,9; II Petru 1,10; I Ioan 3,13 etc.).
Când Maica Domnului şi dreptul Iosif s-au întors din pelerinajul de la templul din Ierusalim fără copilul Iisus de doisprezece ani, „socotind că El este printre călători, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude şi cunoscuţi” (Luca 2:44). De vreme ce în această relatare nu există niciun indiciu că Iisus ar fi avut fraţi sau surori de sânge până la vârsta de doisprezece ani, teoria conform căreia aceştia s-ar fi născut ulterior este neverosimilă. De asemenea, dacă Maica Domnului ar fi avut alţi copii în afară de Domnul Hristos, când Acesta a fost răstignit nu ar fi încredinţat-o pe Sfânta Fecioară Apostolului Ioan, care „din ceasul acela a luat-o acasă la el” (Ioan 19,27).
Demn de remarcat este şi faptul că în paginile Noului Testament fraţii Domnului nu sunt numiţi niciodată fiii Mariei, mama lui Iisus, ci numai fraţii Lui.
Aşadar, fraţii şi surorile Domnului despre care se vorbeşte în Noul Testament sunt fie verişori sau rude apropiate ale Mântuitorului, fie copiii dreptului Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, dintr-o căsătorie anterioară.
Ţinând cont de mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, Biserica a afirmat dintotdeauna că Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii, precum şi după naşterea lui Iisus Hristos.
Despre naşterea lui Mesia din pântecele unei Fecioare a scris profetul Isaia: „Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care înseamnă «Cu noi este Dumnezeu»” (Isaia 7,14).
În legătură cu această profeţie vom relata o istorioară. În antichitate exista în Alexandria Egiptului o bibliotecă foarte vestită, care era cea mai mare din toată lumea cunoscută atunci. Demetrius, bibliotecarul şef, l-a rugat în anul 250 î. d. Hr. pe regele Ptolemeu Philadelphul al Egiptului să organizeze traducerea cărţilor Vechiului Testament din ebraică în greacă, pentru a avea şi ei în bibliotecă faimoasa carte sfântă a evreilor. La reputaţia acelei biblioteci, la pretenţiile ei şi la preţuirea de care se bucura în lumea întreagă, nici nu se concepea să lipsească o astfel de carte din rafturile ei. Regele a luat legătura cu arhiereii şi cu preoţii templului din Ierusalim, şi le-a făcut cunoscută intenţia sa, iar aceştia au fost de acord. Pentru traducere au fost desemnaţi şaptezeci de învăţaţi evrei, care cunoşteau bine limba greacă. Cei şaptezeci de traducători au fost aşezaţi de către rege pe o insulă, repartizându-i-se fiecăruia dintre ei câte un fragment din Vechiul Testament, pentru ca traducerea să poată fi efectuată în cel mai scurt timp. Cartea profetului Isaia i-a revenit preotului Simeon. Acesta a început să traducă textul cărţii, dar când a ajuns la cuvintele: „Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte fiu” s-a gândit că o fecioară nu poate rămâne însărcinată şi a tradus: „tânăra femeie va lua în pântece”. A doua zi a vrut să-şi continue munca de traducător, dar a constatat că în textul grecesc în loc să scrie „tânăra femeie”, aşa cum tradusese el, era scris „fecioara”. A şters acest cuvânt şi a trecut din nou „tânăra femeie”. Ziua următoare, când s-a uitat la text, a descoperit cu consternare că era scris tot „fecioara va lua în pântece”. A vrut să modifice iarăşi expresia, însă Sfântul arhanghel Gavriil, trimis de Dumnezeu, l-a prins de mână şi i-a spus să traducă textul aşa cum era în limba ebraică. Pentru a se convinge el însuşi că acest lucru este cu putinţă, arhanghelul i-a spus că nu va gusta moartea până nu va vedea pe Mesia născut dintr-o Fecioară.
După ce traducerea Vechiului Testament în limba greacă s-a încheiat a fost numită „Septuaginta”, după numărul celor şaptezeci de traducători.
Învăţaţii evrei s-au întors în ţara lor şi o dată cu trecerea anilor au murit unul după altul. Preotul Simeon îmbătrânea tot mai mult, fără a se putea stinge din viaţă, şi aştepta împlinirea făgăduinţei făcută lui de Dumnezeu prin înger.
Când Pruncul Iisus a fost adus la templul din Ierusalim şi a fost închinat Domnului, aşa cum cerea tradiţia iudaică cu fiecare întâi-născut, Simeon, care era foarte înaintat în vârstă, a venit şi el la templu, din îndemnul lui Dumnezeu. Văzându-l pe dreptul Iosif, un om bătrân, împreună cu Fecioara Maria, care era foarte tânără, Simeon a înţeles că Pruncul Iisus fusese zămislit în pântece fecioresc fără sămânţă bărbătească, după cum proorocise Isaia. Simeon a luat Pruncul în braţele sale slăbite de bătrâneţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). Minunatul imn rostit de dreptul Simeon a intrat în cultul Bisericii şi se cântă la sfârşitul vecerniei.
Despre pururea fecioria Maicii Domnului a scris proorocul Iezechiel: „Uşa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel va intra prin ea, şi ea va fi încuiată” (Iezechiel 44,2).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au recunoscut încă din primul veac creştin faptul că Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii, precum şi după naşterea lui Iisus Hristos, această învăţătură fiind dogmatizată la Sinodul V Ecumenic de la Constantinopol, din anul 553.
Pururea fecioria Maicii Domnului este ilustrată în toate icoanele care o reprezintă pe Sfânta Fecioară prin cele trei steluţe de pe fruntea şi umerii acesteia.
Iubiţi fii sufleteşti,
Toţii creştinii care o cinstim pe Maica Domnului avem mare mângâiere, pentru că ştim că ea este mijlocitoare pentru noi pe lângă Fiul ei, care ne va judeca şi ne va răsplăti fiecăruia cu dreptate pentru faptele noastre. Să o avem însă pe Sfânta Fecioară Maria şi de model în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, pentru că atunci când i s-a cerut, ea s-a predat voii Lui, zicând: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38). Să urmăm îndemnul Maicii Domnului adresat slujitorilor de la nunta din Cana Galileii, dar şi nouă tuturor: „Faceţi tot ce vă va spune Fiul meu” (Ioan 2,5), pentru că altă cale de a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu nu avem.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor să aveţi parte de sănătate deplină, viaţă îndelungată, bucurii duhovniceşti şi realizări materiale. „La mulţi ani binecuvântaţi!”.
Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Resfinţirea bisericii din parohia Marca

Duminică, 18 decembrie 2011, în Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Marca, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, unde, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit locaşul de cult după lucrările efectuate, la slujbă fiind prezent şi protopopul Şimleului, Preacucernicul Părinte Vasile Boşca.
Alături de Preacucernicul Părinte Ioan Iacob, parohul acestei parohii, la slujbă au participat membrii comunităţii parohiale, dar şi credincioşi din parohiile învecinate, alături de oficialităţi judeţene şi locale.

Biserica din Marca

Actuala biserică a fost reconstruită pe locul celei vechi, de piatră, între anii 1981-1983, în timpul păstoririi vrednicului părinte Păuşan Ioan, trecut la cele veşnice prematur în anul 1984. S-au continuat lucrările de finisare şi sub urmaşul său în parohie, parohul Ioan Marian, prin tencuirea în terasit a zidurilor exterioare, iar pereţii interiori au fost pregatiţi pentru pictură (1983-1984), ajutat fiind, îndeaproape, de membrii Consiliului şi Comitetului Parohial, în frunte cu epitropul Ioan Roşan, dar mai ales prin jertfelnicia bunilor credincioşi.
În anii 1986-1987 s-a vopsit acoperişul şi biserica a fost împodobită cu o frumoasă pictură executată în tehnica „fresco” de către pictorul Ioan Bozeşan din Deva. A fost înzestrată cu un frumos iconostas, cu chivot, cu tron arhireresc, cu strane, candelabre si tetrapoade, toate artistic sculptate în lemn de stejar.
Slujba de binecuvântare a acestor lucrări a fost săvârşită de către vrednicul de pomenire, Preasfinţitul Părinte Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei din acea vreme, în ziua de 8 noiembrie 1987.
În anii 2009-2011 locaşul de cult a fost din nou restaurat, la interior fiind introdusă instalaţia de încălzire pe gaz, biserica fiind înzestrată, de asemenea, şi cu toate cele de trebuinţă săvârşirii sfintelor slujbe.
La exterior, s-a îndepărtat porţiunea de tencuială cu egrasie de la baza bisericii şi s-a retencuit, s-a vopsit biserica în exterior cu vopsea lavabilă, s-au îndepărtat porţiunile de tablă degradată de pe acoperişul şi turnul bisericii şi s-au înlocuit cu tablă nouă, apoi s-au vopsit cu vopsea specială pentru tablă, s-au turnat trotuare în jurul bisericii şi s-au schimbat porţile şi gardurile de împrejmuire ale bisericii cu unele noi. Lucrările au început sub păstorirea fostului paroh Ioan Marian şi finalizate, în anul 2011, sub păstorirea actualului preot paroh, părintele Ioan Iacob.
De asemenea, s-a renovat în interior şi exterior şi casa parohială, iar valoarea totală a lucrărilor, incluzând locaşul de cult, se ridică la suma de 200.000 lei.
Toate acestea au fost posibile cu sprijin din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Consilului Judeţean, a Consiliului Local, a sponsorilor locali şi a credincioşilor parohiei.
„Astăzi a fost o zi atât de minunată încât parcă s-a deschis Cerul pentru noi şi a coborât Harul lui Dumnezeu să biecuvinteze lucrările şi eforturile depuse pentru tot ceea ce s-a realizat în această biserică, precum şi la casa parohială.
Să-i dea Dumnezeu părintelui paroh binecuvântare, răsplată şi putere pe mai departe pentru întreaga hărnicie şi activitate, dar şi dumneavoastră, celor care aţi jertfit pentru casa lui Dumnezeu, având convingerea că cel care oferă lui Dumnezeu nu face decât să-L împrumute, iar dumneavoastră aţi oferit pentru casa lui Dumnezeu, pentru acest „Sion” dumnezeiesc şi, de asemenea, pentru casa unde locuieşte preotul, care nu este altceva decât slujitorul lui Dumnezeu şi mijlocitor între oameni şi Creatorul nostru! Dumnezeu să vă răsplătească însutit şi înmiit, atât în această viaţă cât şi în veşnicie!” a concluzionat Preasfinţitul Petroniu în cuvântul său de învăţătură.
Arhid. CIPRIAN BOŞCA

Descarcare document PS Petroniu - Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului, Marca, 2011.mp3

BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE, Ediția a IV-a, Zalău

Miercuri, 14 decembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, s-a finalizat proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE”, Ediția a IV-a, în Circumscripția catehetică Zalău.
În proiect au fost implicați 500 de copii de la Școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost Inspectoratul Școlar Județean prin doamna prof. Claudia Boha, inspector de specialitate, Consiliul local și Primăria municipiului Zalău.
Proiectul s-a derulat pe perioada lunilor noiembrie-decembrie 2011 și a avut ca scop cunoaşterea de către elevi şi tineri a învăţăturilor Bisericii, promovarea virtuţilor creştine, cultivarea comportamentului religios-moral, cunoașterea tradiţiilor religioase şi a colindelor, dar și felul în care Mântuitorul Iisus Hristos l-a împăcat pe om cu Dumnezeu.
Proiectul s-a finalizat la biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău unde copiii și tinerii l-au colindat pe Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu. La eveniment a fost prezent domnul Inspector Școlar General Ioan Abrudan, iar din partea Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Zalău, domnul Primar Radu Căpâlnășiu, doamna Vice-primar Daniela Coța și domnul administrator public al municipiului Zalău Radu Nistorescu.
La final Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a acordat „Diplome de excelență” doamnei Elena Fati, de la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou și doamnei prof. Claudia Boha, Inspector școlar de specialitate, pentru implicarea în proiectele catehetice desfășurate în cadrul Episcopiei Sălajului în 2011, „Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii”.
Profesorilor implicați în proiect le-au fost oferite mici daruri și „Diplome de merit”, iar copiii au fost răsplătiți cu daruri oferite de către Preasfințitul Petroniu și de către partenerii din acest proiect.

Inspector pentru catehizare parohială
Pr. Silviu Boha

Home

Ultimele Stiri

Newsletter