www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


1 2 3 4 5 6 7 8 9

Proiect catehetic „Dar pascal”, Ediția a V-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului şi sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și a Preacucernicului Părinte Daniel Blaj, coordonatorul Circumscripției catehetice Zalău, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, s-a desfăşurat a cincea ediţie a proiectului catehetic „Dar pascal”.
Acest proiect are ca scop menţinerea şi transmiterea obiceiurilor pascale şi formarea deprinderilor cu caracter social. Proiectul s-a finalizat în localitatea Ciglean, filie a Parohiei Borza, marţi, 14 aprilie, în a treia zi de Paşti.
Au participat copiii din localităţile Creaca, Lupoaia, Borza, Ciglean, Prodăneşti şi Treznea Programul a început prin săvârşirea slujbei Vecerniei. După cuvântul de învăţătură a urmat concertul de pricesne cu caracter pascal susţinut de grupele catehetice. De asemenea au fost intercalate şi o serie de poezii cu caracter pascal. Spre final s-au derulat cele doua îndătinate concursuri: „Cel mai frumos ou” şi „Cel mai tare ou”.
La final copiii au fost răsplătiţi cu cadouri oferite de Parohia Borza cu sprijinul Mănăstirii Strâmba.

Pr. Daniel Blaj,
Coordonatorul Circumscripţiei catehetice Zalău



Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar‐filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”

Anul 2015, în Patriarhia Română, este declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
Între manifestările culturale, programate cu prilejul anului omagial, Sectorul teologic-educațional organizează Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar‐filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”.
Concursul se adresează copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” și urmărește să educe copiii în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință.
Concursul este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 9715/31.10.2014), de către Sectorul teologic‐educaţional al Patriarhiei Române, în perioada 15 decembrie 2014 – 21 mai 2015. Prezentul concept a fost aprobat de Permanența Consiliului Național Bisericesc în ședința din data de 11 decembrie 2014.


Descarcare document
Concursul_national_2014.pdf

Proiect catehetic „LARG DESCHIDEȚI POARTA SUFLETELOR VOASTRE”, Ediția a V-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Claudiu Popiț, coordonatorul Circumscripției Catehetice Nușfalău, duminică 14 decembrie 2014, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Cosniciu de Jos, s-a finalizat proiectul catehetic ”Larg deschideți poarta sufletelor voastre” , aflat anul acesta la a cincea ediție.
În cadrul acestui proiect au fost implicați 260 copiii din Parohiile Cosniciu de Jos , Cosniciu de Sus , Cerîșa, Halmășd, Ip , Marca, Porți, Plopiș, respectiv Școlile Gimnaziale Ip, Halmășd, Nușfalău, Marca și Plopiș. Aceștia au susținut un frumos moment artisc alcătuit din colinde, cântece religioase și obiceiuri care vestesc praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos. Copiii au fost pregătiți de preoții parohi în colaborare cu profesorii de religie: Gligor Livia, Gozman Pop Gabriel, Roșan Marius , Medeșan Adrian și doamnele învățătoare: Butcovan Maria, Butcovan Monica, doamnele profesoare Ola Liliana, Ardelean Felicia, Chira Victoria, Criste Mirela și profesorii de muzică Chiș Ioana, Chiș Lavinia și Moldovan Sorin .
Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Primăria Ip reprezentată prin domnul primar Markus Laszlo, care a răsplătit colindătorii cu daruri. La eveniment au fost prezenți credincioși din toate parohiile, iar copiii și tinerii au fost îmbrăcați în costume populare specifice zonei Barcăului.
Gazdă a fost Preacucernicul Părinte Prof. Medeșan Adrian Pavel care a prezentat fiecare grup de colindători în parte, mulțumind sponsorilor. De asemenea un grup de colindăori și colindătoare din Parohia Cosniciu de Jos au prezentat un scurt moment de suflet închinat acestui eveniment.
La finalul activității Preacucernicul Părinte Inspector Silviu Boha, a felicitat și a mulțumit tuturor exprimând convingerea că generația tânără va duce mai departe tradițiile și colindele străbune. Totodată a arătat preocuparea constantă a Episcopiei Sălajului privind implicarea copiilor și tinerilor în viața Bisericii, apoi a oferit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu diplome de merit și de participare preoților și profesorilor implicați în proiect.

Prof. pr. Medeșan Adrian Pavel



Proiect catehetic „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”, Ediția a IV-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Radu Barbor, coordonator al Circumscripţiei catehetice Cehu Silvaniei, duminică 14 decembrie 2014, de la ora 13, pe scena Casei de Cultură a oraşului Cehu Silvaniei, s-a finalizat proiectul catehetic „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”, aflat la ediţia a IV- a, printr-un frumos concert de colinde susţinut de copiii de la grupa de cateheză, precum şi de grupuri de colindători de la unităţile de învăţământ din localitate. Proiectul a avut ca scop păstrarea obiceiurilor şi datinilor strămoşeşti legate de sărbătoarea Crăciunului.
Parteneri în acest proiect au fost Parohia Ortodoxă Română Cehu Silvaniei, Grădiniţa “Piticot”, Şcoala Gimnazială ”Andrei Mureşanu”, Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop de Băseşti” şi Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei.
Concertul s-a desfăşurat în deschiderea celei de a doua zile ale unui eveniment mai amplu, în care Parohia Ortodoxă Cehu Silvaniei a fost co-organizatoare, alături de Asociaţia „Plaiuri Codreneşti”, Primăria Cehu Silvaniei şi Centrul de Cultură şi Artă Sălaj: „Festivalul de colinde tradiţionale”, ediţia a IV- a.
În prima zi, sâmbătă 13 decembrie 2014, începând cu orele 17, a avut loc tradiţionalul concert ecumenic la care au participat corurile şi grupurile de colindători de la unităţile de cult din Cehu Silvaniei şi la care am fost reprezentaţi de Corul Parohial, condus de domnul profesor Oliviu Ardeleanu, iar în cea de a doua zi, duminică 14 decembrie 2014, începând cu orele 13, s-a desfăşurat proiectul catehetic, la finalul căruia preotul Radu Barbor, coordonator al Circumscripţiei Catehetice Cehu Silvaniei, a oferit dascălilor implicaţi în proiect diplome de apreciere, iar copiilor le-au fost oferite daruri. Ziua a continuat cu o suită de colindători din Sălaj şi Maramureş, spre încântarea numerosului public prezent la acest eveniment.

Preot coordonator,
Radu Barbor



Proiect catehetic „COLIND ŞI DAR DIN SUFLET DE COPIL”, Ediția a VI-a

Duminică, 14 decembrie 2014, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Petroniu, sub coordonarea Precucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială şi sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Daniel Blaj, în Parohia Creaca s-a finalizat a şasea ediţie a proiectului catehetic „Colind şi dar din suflet de copil”.
La această ediţie au participat copii de la grupele catehetice ale parohiilor Brebi, Creaca, Borza, Poarta Salajului, Treznea, Romanaşi, Hida, alături de preoţii parohi, precum și copii de la Centrul de primiri urgenţe pentru copii din Zalǎu.
Programul a debutat cu slujba de Te Deum la care au participat preoţi care au însoţit copii, apoi a urmat un concert de colinde pregǎtit de fiecare grupǎ cateheticǎ în parte. De asemenea s-a organizat o expoziţie cu vânzare de obiecte şi ornamente de Crǎciun realizate de copii de la centrul sus menţionat.
La final, toţi cei 100 de copii prezenţi au fi răsplătiţi cu daruri oferite de Parohia Ortodoxă Creaca şi Crucea Roşie Sǎlaj.

Pr Daniel Blaj,
coordonator al Circumscripţiei catehetice Zalău



Proiect catehetic „Veste bună vă aducem”, Ediția a III-a

Duminică 14 decembrie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea P.C. Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, sub îndrumarea P.C. Părinte Claudiu Popiț, coordonatorul Circumscripției Catehetice Nușfalău, în biserica parohială cu hramul Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavriil” din localitatea Sâg, s-a finalizat proiectul catehetic „Veste bună vă aducem!”, aflat la cea de-a treia ediţie.
După slujba de Tedeum, care a fost deschisă de P.C. Protopop Dan Haiduc, cei peste 135 de copii din parohiile Sâg, Tusa, Fizeş, Sârbi, Preuteasa, Lazuri, Valcău de Jos, Valcău de Sus au susţinut un frumos program artistic alcătuit din colinde, cântece religioase şi mici scenete de Crăciun. Costumaţi în port naţional, copiii au reuşit să realizeze un moment înălţător şi de o mare bogăţie sufletească, oferit tuturor celor prezenţi la biserică.
Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Primăria comunei Sâg, reprezentată de domnul primar Florian Bonţe, care a răsplătit colinda copiilor cu frumoase daruri. Un alt partener de seamă al proiectului este şi Liceul Tehnologic Nr. 1 Sâg, reprezentat prin doamna director Rodica Borle, cu participarea şi implicarea directă a cadrelor didactice doamna Adriana Palce, doamna Mariana Peştean şi nu în ultimul rând a domnului prof. de muzică Claudiu Costinaş, fiu al satului Sâg.
La final, preotul paroh Flavius-Ioan Lazăr a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor preoţilor şi copiilor participanţi, Primăriei comunei Sâg, cadrelor didactice şi nu în ultimul rând membrilor Consiliului Parohial şi tuturor credincioşilor care s-au implicat pentru buna organizare şi desfăşurare a acestui eveniment deosebit.
Subliniind încă o dată importanţa şi grija pe care o poartă Episcopia Sălajului activităţii catehetice, preotul coordonator Claudiu Popiţ a înmânat diplome de participare din partea Preasfințitului Episcop Petroniu tuturor preoţilor şi profesorilor implicaţi în proiect.

Pr. Paroh,
LAZĂR FLAVIUS-IOAN



Proiect catehetic „SOSIT-A PRAZNICUL IARĂ”, Ediția a V-a

Dumnică 7 decembrie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Gheorghe Longodor, coordonator pentru catehizare al Circumscripţiei catehetice Jibou, la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Inău, s-a finalizat proiectul „SOSIT-A PRAZNICUL IARĂ”, Ediţia a V-a.
Proiectul s-a derulat pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie 2014, având ca scop păstrarea şi transmiterea tradiţiilor creştine strămoşeşti prin colinde, importanţa purtării portului popular, mai ales în perioada sărbătorilor creştine, dar şi cunoaşterea evenimentelor legate de Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
În proiect au fost implicaţi peste 200 de copii. La eveniment a fost prezent un mare număr de credincioși. Astfel, după prezentarea introductivă făcută de către părintele Claudiu Bene, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Inău, care a mulţumit sponsorilor implicaţi în proiect, s-a derulat un frumos program artistico-religios prezentat de către părintele Gheorghe Longodor, coordonatorul Circumscripţiei catehetice Jibou.
Au colindat copiii de la grupele de cateheză din parohiile: Cristolţ - preot Lucian Chiş, Jibou I - preot Daniel Babos, Bălan – preot Vasile Trifan, Jibou II - preot Gheorghe Longodor, Năpradea – preot Viorel Porumb, Cheud – preot paulin Ianc, Gâlgău – preot Petru Lucăcel, Lozna – Vasile Avram, Valea Loznei – Sorin Man, Inău - preot Claudiu Bene. Au urmat apoi copiii de la Grupul Școlar „Octavian Goga” Jibou - preot Adrian Chirti; și Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc – prof. Vasile Şoimuşan și nu în ultimul rând copiii de la Grădinița din Inău conduși de doamna educatoare Gavra Loredana.
La final Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, a felicitat pe preoții, profesorii și copii implicați în proiect și a accentuat faptul că Episopia Sălajului este preocupată permanent de educația tinerilor și copiilor. În încheiere a înmânat din partea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu diplome de merit domnului ing. Ioan Șandor, epitropul parohiei Inău, domnului primar Berinde Grigore, primarul comunei Someș Odorhei și domnului Berinde Adrian, consilier judetean, pentru sprijinirea financiară a activităților catehetice derulate în cadrul Eparhiei și diplome de participare preoților și dascălilor implicați în proiect.
Copiii au fost răsplătiţi cu daruri de către organizatori.

Pr Claudiu-Mirel Bene
Preot paroh Inău



FESTIVALUL INTERJUDEȚEAN ”SLOBOZI-NE GAZDĂ-N TINDĂ”

În perioada octombrie-decembrie 2014, în școlile sălăjene s-a derulat Proiectul de parteneriat educațional ”Slobozi-ne gazdă-n tindă”. Acesta a fost coordonat de Episcopia Sălajului și Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, iar ca parteneri au fost Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, MEDIADIFF PRODUCT SRL și cu sprijinul Tenaris Silcotub.
Scopul proiectului a fost cunoaşterea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti de Crăciun prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare.
În cadrul acestuia s-a desfășurat un concurs pe două secțiuni: colinde și obiceiuri de Crăciun, în care au fost implicați 200 de elevi .
Ca finalitate, în data de 7 decembrie 2014, la Casa Municipală de Cultură Zalău, s-a desfășurat un Festival interjudețean în care au fost premiați elevii din Episcopia Sălajului la cele două secţiuni. Au fost prezenți și oaspeţi dragi, din celelalte județe ale Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului care ne-au împărtăşit tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din zonele folclorice din care vin: Ansamblul folcloric al Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu-Mic- Județul Bistrița Năsăud, Ansamblul Școlii Gimnaziale ”Emil Isac” Cluj Napoca, Ansamblul Școlii Gimnaziale Budești- Maramureș, Grupul „Trâmbiţa Oaşului” al Liceului Teoretic din Negreşti Oaş- județul Satu Mare.
Ne dorim ca astfel de momente să nu apară doar într-un cadru festiv ci să fie parte din noi, manifestări fireşti în lumea satului şi nu numai, pentru că ele sunt şi rămân mărgăritare izvoditoare de cultură.

Inspector școlar,
prof. Claudia Boha



Proiect catehetic „Răsună blând spre seară, colinde românești”, Ediția a IV-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, în Circumscripţia catehetică Ileanda, preot coordonator Alexandru Bande, la biserica din Parohia Ortodoxă Rus, duminică 8 decembrie 2013, s-a finalizat proiectul „RĂSUNĂ BLÂND SPRE SEARĂ, COLINDE ROMÂNEȘTI”, Ediția a IV-a.
Proiectul a fost un parteneriat între Episcopia Sălajului, Circumscripția catehetică Ileanda și Școala Gimnazială Rus prin doamna director Mureșan Teodora. În proiect s-au implicat Parohiile din Circumscripția catehetică Ileanda, Școlile Gimnaziale: Rus, Zalha, Letca, Gâlgău, Șimișna și Liceele Tehnologice Ileanda și Surduc.
Proiectul a avut ca scop păstrarea şi transmiterea tradiţiilor creştine strămoşeşti prin colinde, dar şi cunoaşterea evenimentelor legate de Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos.
După oficierea slujbei de Te Deum, într-o biserică arhiplină de copii - îmbrăcați în straie populare și credincioși din parohie, copiii implicați în proiect au prezentat un frumos program artistic.
La eveniment au fost prezenți doamna inspector școlar Claudia Boha, directorii școlilor partenere în proiect, Preacucernicul Părinte Protopop al Jiboului, Dan Dregan și Cuvioasa Maică Maria Terheșiu, stareța Mănăstirii „Sfânta Maria Rus”.
Părintele coordonator Alexandru Bande și doamna directoare Teodora Mureșan au prezentat fiecare grup de colindători: Rus - preot Bande Alexandru, Poiana Blenchii - preot Coste Andrei, Gâlgău - preot Chiroban Paul, Buzaș - preot Bocșițan Silviu, Șimișna - preot Căprar Vasile, Lozna – preot Avram Vasile, Făntânele-Rus, preot Micle Traian și copiii de la Școlile Gimnaziale: Rus - prof. Vancea Maria și bibliotecar Pușcaș Mariana; Gâlgău - prof. Șomcutean Augustin, Poiana Blenchii - prof. Contiș Maria, Șimișna – prof. Pop Viorica, Zalha – înv. Niste Morica, Fodora – înv. Rad Iuliana, Letca – prof. Ilieș Simona, Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda – prof. Rus Maria–Viorica și Liceul Tehnologic Surduc – prof. Șoimușan Vasile.
La finalul activității părintele inspector Silviu Boha a felicitat și a mulțumit tuturor exprimând convingerea că generația tânără va duce mai departe tradițiile și colindele străbune. Totodată a arătat preocuparea constantă a Episcopiei Sălajului privind implicarea copiilor în viața Bisericii, apoi a oferit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu diplome de participare și de merit preoților și profesorilor implicați în proiect.
Copiii au fost răsplătiți cu daruri din partea partenerilor de proiect și a unor sponsori.

Pr. Silviu Boha,
Inspector pentru catehizare parohială



Proiect catehetic „Colinde din bătrâni”, Ediția a II-a

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și sub îndrumarea Preacucernicului Părinte Blaj Daniel, coordonator al Circumscripţiei catehetice Zalău duminică 7 decembrie 2014, de la ora 16, în Parohia Treznea, s-a finalizat proiectul catehetic „Colinde din bătrâni”, Ediţia a II a. Proiectul a avut ca scop cunoaşterea şi transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor străbune legate de sărbătoarea Crăciunului, dar şi a evenimentelor istorice legate de această sărbătoare, consemnate în Sfânta Scritură şi păstrate prin Tradiţie.
Programul a debutat cu săvârşirea slujbei de Te Deum, cu un sobor format din 5 preoţi. A urmat apoi concertul de colinde sustinut de copii de la grupele catehetice ale parohiilor participante: Parohia Borza, Parohia Creaca, Parohia Românaşi, Parohia Hida, iar la final au colindat copii de la grupa catehetică a parohiei gazdǎ. A urmat momentul în care părintele Blaj Daniel, coordonator al Circumscripţiei catehetice Zalău a înmânat diplome de participare preoţilor care au coordonat grupurile de colindǎtori. La final preoţii prezenţi au intonat câteva colinde corale. Copiii au fost răsplătiţi cu daruri oferite de o familie de buni crestini ai parohiei Treznea.

Preot Blaj Daniel
Coordonator al Circumscripţiei catehetice Zalău



1 2 3 4 5 6 7 8 9

www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro