www.ziarullumina.ro

Ziarul Lumina -

www.trinitastv.ro

Trinitas TV -

www.radiotrinitas.ro

Radio Trinitas -

www.radiorenasterea.ro

Radio Renaşterea -

www.ubbcluj.ro

Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca -


Liturghie Arhierească la Capela Spitalului de Urgenţă din Zalău

În Duminica a X–a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Capela Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba parastasului în memoria celui care a fost vrednicul şi neobositul rugător către Dumnezeu, părintele Florin Crecan, cel ce între anii 1972 şi 1994 a păstorit parohia Badon, apoi din 1994 până în 2008 a vegheat la căpătâiul bolnavilor, fiind preot la Spitalul Judeţean, iar din 2008 până în 2010 a fost consilier pe probleme de asistenţă socială la Episcopia Sălajului şi preot îmbisericit la parohia „Sfânta Treime” din Zalău.

Astăzi s-a împlinit un an de când părintele Florin liturghiseşte în ceruri împreună cu îngerii.

Din 2008 şi până în prezent munca părintelui Florin la sfântul altar în capela spitalului este continuată cu succes de către părintele Călin Crecan, fiul vrednicului de pomenire, părintele Florin.


Preot
Cătălin Lucaci



Hramul Mănăstirii Voivodeni

Luni, 6 august 2012, la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, Mănăstirea Voivodeni s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvărşită cu această ocazie de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, aflat în fruntea unui sobor de 31 de preoţi şi diaconi.

Un mare prilej de bucurie duhovnicească a fost aducerea, cu acest prilej, de la mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea, a moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul. Racla cu sfintele moaşte a fost însoţită de o delegaţie de monahi şi monahii în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului şi stareţ al Mănăstirii Cozia şi Preacuvioasa Maică Mihaela Tamaş, stareţa Mănăstirii Bistriţa.



Liturghie Arhierească la parohia Aluniş

În data de 5 august 2012, Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Aluniş din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. La Sfânta Liturghie a participat şi un mare număr de credincioşi.
Satul Aluniş este aşezat pe Valea Someşului, fiind înconjurat de satele Inău, Horoatul Cehului, Biuşa, Benesat, iar peste Someş de satele Cheud şi Năpradea. Administrativ aparţine comunei Benesat. Prin sat trece drumul naţional, ce leagă satul de oraşele Jibou, Cehu Silvaniei şi Baia Mare. Pe lângă sat trece linia ferată principală Baia Mare – Bucureşti. Satul are un relief variat de deal şi şes. La nord este străjuit de dealul numit ,,Ciocârlău”; la sud de dealul numit,,Ciuhă”, iar la răsărit de sat se află râul Someş la aproximativ 1800m. Dealurile sunt acoperite cu păduri şi păşuni, iar şesul satului cuprinde lunca Someşului, care reprezintă de fapt şi cea mai mare parte a terenului arabil. Se presupune că în vechime râul Someş trecea foarte aproape de sat având albia pe vatra actuală a satului chiar pe locul unde era clădită biserica veche, loc ocupat astăzi de cimitirul vechi (numit cimitirul de pe ,,Zonă”). Treptat râul şi-a mutat albia depărtându-se de sat şi apropiindu-se de satul Cheud (ameninţat la un moment dat cu surparea malurilor). Pe locul vechii albii a rămas un teren fertil prielnic pentru agricultură, dar foarte uşor inundabil, fiind foarte jos şi foarte aproape de Someş. Dintre inundaţiile care au afectat puternic şesul Someşului putem aminti: cea din 1932 care a acoperit tot şesul; în 1933, de o amploare mai mică şi în 1970 cea mai mare inundaţie (pe un număr de case inundate găsindu-se tăbliţe ce indică înălţimea la care a ajuns apa). Peste dealul ,,Ciocârlău” se afla un teren numit ,,Ogrăzi” (actualmente păşune) teren care înainte era arabil şi se presupune că ar fi fost vatra vechiului sat, când Someşul era foarte aproape de sat. Dovezile ce atestă că râul Someş trecea printr-o parte a satului sunt urmele de fostă vegetaţie (ulm şi stejar carbonizaţi ce dovedesc că satul este înconjurat de păduri), precum şi vegetaţie rămasă la adâncimea de 12-13m. În partea de vest a dealului ,,Ciocârlău” spre locul numit ,,Pietriş”, se presupune că se găsea un cimitir vechi, iar în locul numit ,,Sărături” un castel nobiliar. Pe vârful dealului s-au găsit mai multe brăţări din bronz, iar pe râpa situată între ,,Vârful Sărăturii” şi locul numit ,,Temeteu” s-au găsit un gen de cosoare sau seceri tot din bronz. În partea dinspre Apusul satului se află un loc arabil străjuit de o pădure cu mulţi aluni (loc numit aluniş), satul primind şi el denumirea acestei păduri. Satul Aluniş e atestat documentar de prin secolul al XIII-lea, mai precis anul 1200. În vechime satul se numea Someş-Săplac (prescurtat apoi în Săplac), apoi a primit denumirea de Aluniş, nume ce-l poartă şi astăzi. Din satul Aluniş au fost participanţi la Revoluţia de la 1848, iar cetăţeanul Paşca Vasile (zis ,,Piri”) a făcut parte din armata lui Avram Iancu, cetăţean care după înăbuşirea revoluţiei a stat ascuns împreună cu soţia sa şi cei 7 copii în locul numit ,,Buha” până la venirea unui armistiţiu. În Primul şi al Doilea Război Mondial au fost mobilizaţi foarte mulţi locuitori ai satului (aproape că n-au mai rămas bărbaţi în sat), unii au căzut eroi. Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când armata română şi rusă s-a apropiat de sat, dintr-o greşeală de aviaţie a fost bombardată gara din satul vecin Benesat. În gară staţionau trenuri cu materiale, alimente şi băuturi abandonate de armatele germane şi maghiare în retragere. Familii de refugiaţi maghiari, cât şi familii din Aluniş şi satele vecine au mers în gară să-şi ia făină sau alte alimente, fiind astfel surprinşi şi omorâţi de către aviaţie. Printre persoanele din sat ce şi-au sfârşit viaţa aici a fost şi o femeie de care au rămas 6 copii orfani, bărbatul fiindu-i plecat pe front.
Biserica. Din cele aflate de la locuitorii mai bătrâni ai satului, se cunoaşte că a existat o biserică mai veche, aşezată peste drum de actuala biserică. Acest loc a fost marcat de o cruce (răstignire) ridicată de credincioşii satului, pentru însemnarea locului unde a fost biserica. Ulterior, prin anul 1933, această cruce a fost renovată şi mutată în hotarul satului. Altă biserică de care se ştie a fost biserica din lemn donată de către credincioşii satului Chelinţa în jurul anului 1859. Biserica a fost acoperită cu şindrilă şi a avut două clopote aşezate în turn, cântărind fiecare aproximativ 100 kg. Între anii 1937-1942 biserica cea veche a fost scoasă din uz, mai târziu demolată, lemnul din ea fiind folosit la padimentarea bisericii noi. Locul vechii biserici e marcat în prezent printr-o cruce de fier fixată pe un piedestal de piatră şi printr-o criptă aşezată lângă fosta poartă de intrare în curtea bisericii, criptă construită de către familia preotului Laurenţiu Bran care este înmormântat lângă ea împreună cu întreaga sa familie. După demolare, sub temelia vechii biserici s-au găsit cruci mai vechi din piatră cioplită, una reprezentând soarele iar cealaltă fiind tăiată în cerc. Aceste cruci au fost ridicate şi aşezate lângă zidul noii biserici de o parte şi de alta a intrării în biserică. După demolarea bisericii vechi, săpându-se un mormânt pe locul acesteia s-a găsit un vas de lut ce conţinea monede din aramă cu inscripţia ,,Pro Libertate”. Data turnării lor nu e consemnată. În jurul vechii biserici era şi cimitirul satului, cimitir existent şi astăzi. Biserica actuală poartă hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a fost construită de către preotul paroh de atunci Augustin Podoabă. Biserica are la bază piatră cioplită (fundaţia), iar pereţii sunt din cărămidă arsă. Acoperişul era din ţiglă (până în anul 1983 când a fost schimbat cu tablă galvanizată). Biserica are un singur turn-clopotniţă. Arhitectura e în stil bizantin, în formă de cruce înscrisă cu două abside şi naos pronunţat. Cheltuielile construcţiei au fost suportate numai de credincioşii satului.
Meşterul care a construit biserica a fost Wecel Titto din localitatea Jibou. Iconostasul are scheletul din lemn de tei sculptat, fiind construit şi pictat de meşterul Ziber din Satu Mare şi cuprinde 41 de icoane. În anul 1959 s-a pictat biserica de către pictorul Mureşan Aurel din Satu Mare. Aceasta nu este o pictură propriu-zisă, ci o zugrăveală cuprinzând câteva medalioane pe pereţi, pe cupolă şi în altar. Pictura nu reprezintă valoare artistică. În 1971 în timpul păstoririi preotului Manec Vasile s-au făcut unele reparaţii interioare şi exterioare la biserică în vederea târnosirii. În anul 1971, vrednicul de pomenire Episcopul Vasile al Oradiei, în prezenţa unui sobor de preoţi a săvârşit târnosirea. În anul 1983, cu aportul preotului paroh Mureşan Horea, vechiul acoperiş din ţiglă a fost schimbat cu tablă galvanizată. Ca slujitori bisericeşti care se cunosc prin tradiţia orală, amintim: prin anul 1879 este cunoscut ca slujitor preotul Demetrie Merce sub pastoraţia căruia s-a pictat biserica veche; între anii 1900-1930 activitatea pastorală a fost continuată de preotul Laurenţiu Bran. A fost un om literat, a activat şi pe plan politic , presupunându-se că a făcut parte dintre memorandişti. A dispus de o monografie a satului şi se pare că se găseşte astăzi la Arvihele Statului din municipiul Zalău; a urmat ginerele preotului Bran, preotul Augustin Podoabă, sub pastoraţia căruia s-a ridicat şi locaşul noii biserici (1937-1942); a urmat preotul Popa Vasile, care a păstorit puţină vreme, în timpul păstoririi sale punându-se bazele casei parohiale; a urmat o perioadă în care parohia nu a avut preot, fiind administrată de către preotul din Someş-Guruslău; a urmat ca preot titular Manec Vasile, originar din Bucovina. A păstorit între anii 1970-1982, iar în timpul păstoririi sale s-a terminat casa parohială, s-au construit anexele şi alte lucrări; începând cu 1 aprilie 1982 a urmat preotul Mureşan Horea. Sub pastoraţia sa biserica a fost acoperită cu tablă galvanizată, s-au montat în biserică scaune sculptate şi bănci, s-a înfrumuseţat biserica cu prapori noi şi alte obiecte de podoabă, veşminte liturgice noi, s-a dotat biserica cu o staţie de sonorizare, s-a realizat încălzirea bisericii, s-au schimbat geamurile cu altele pe profil termopan, s-a construit pridvorul de la intrarea în sfânta biserică, care s-a pictat în frescă, s-a reparat biserica în exterior şi s-a stropit în terasit etc.. Tot acum s-a împrejmuit grădina parohială, s-au turnat trotuare şi s-au revizuit anexele casei parohiale, s-a introdus apa şi s-a amenajat o baie la casa parohială.
Şcoala. Şcoala confesională datează din anul 1896. Prin 1924 a trecut sub conducerea statului, fiind o clădire din lemn pe temelie de piatră acoperită cu şindrilă. A fiinţat până în 1950 când s-a construit noua şcoală, cu opt clase, unde funcţionau 12 cadre didactice. Până în 1970 şcoala veche a fost folosită ca şi cămin cultural (după aceea s-a demolat). Învăţătorii de stat cu pregătire cunoscuţi au fost: Popa Marin, Ghiurco Viorica, Ponoram (fiind şi cantor docent), Sava Gheorghe, Băieşu Vasile cu soţia Eleonora, Mureşan Vasile cu soţia Ecaterina, ultimele două familii remarcându-se printr-o vastă activitate cultural-artistică, înfiinţând un cor pe patru voci şi o echipă de teatru şi dansatori. Au condus şi lucrările de construcţie a noii şcoli, Mureşan Vasile fiind şi cantor bisericesc, ulterior renunţînd.
Astăzi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, umblarea pe mare – una din minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii înconjurătoare, apoi l-a felicitat pe părintele paroh Horea Mureşan la împlinirea a 30 de ani de pastoraţie în această parohie. La rândul său, Preacucernicul părinte paroh a mulţumit Preasfinţitului Petroniu pentru vizită, pentru cuvântul de învăţătură şi a făgăduit că va înfrumuseţa biserica cu o pictură bizantină în frescă, îndemnându-i pe credincioşi la această lucrare.

Protopop Dan Dregan
Preot Paroh Horea Mureşan



Moaștele Sfinților Grigorie Decapolitul și Andrei Șaguna la catedrala episcopală din Zalău

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu, vineri 3 august au ajuns la catedrala episcopală din Zalău moaștele Sfinților Grigorie Decapolitul și Andrei Șaguna.

Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolittul a fost adusă de la mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea și a fost însoțită de un grup de călugărițe în frunte cu stareța mănăstirii, stavrofora Mihaela.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârşitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viaţă monahală exemplară şi a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul icoanelor. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842.Cinstitele sale moaşte au fost aduse la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea de către ctitorul acestei mănăstiriri Barbu Craiovescu, în jurul anului 1496. În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa fiind pe 20 noiembrie.
Sfântul Grigorie se bucură de o cinstire deosebită mai ales datorită minunilor pe care le trăiesc cei care se ating cu evlavie de moaștele sale și cer mijlocirea sa către Dumnezeu.
Cu aceeași ocazie în catedrala episcopală va fi depusă spre închinare și racla cu o părticică din moaștele Sfântului Andrei Șaguna.

Sfântul Andrei Șaguna a păstorit Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei între anii 1846-1873 și fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011. Părticica din moaștele sale care va rămâne în catedrala episcolală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Sâmbătă în jurul orei 10.00 racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul va porni spre Mănăstirea Piatra Craiului din Arhiepiscopia Clujului.

Credincioșii din Episcopia Sălajului vor avea ocazia să se roage din nou la Sfântul Grigorie începând de duminică după amiază când racla cu sfintele sale moaște va ajunge la Mănăstirea Voivodeni unde vor rămâne până luni, 6 august.



Liturghie Arhierească la parohia Ciocmani

În data de 15 iulie 2012 (Duminica a 6-a după Rusalii), Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a poposit în parohia Ciocmani din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a săvârşit Liturghia Arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan. A fost prezent un mare număr de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte paroh Teodor Iacob a fost hirotesit iconom – stavrofor, iar apoi s-a săvârşit slujba de sfinţire a casei parohiale.

Satul Ciocmani este aşezat în partea de NE a judeţului Sălaj, la o distanţă de 15 km de oraşul Jibou. Este străbătut de paralela de 45°15’ latitudine nordică şi meridianul de 23°15’ longitudine estică şi face parte din comuna Băbeni. Din punct de vedere geografic, satul este situat în culoarul platformei someşene, iar dintre bogăţiile subsolului, o mare importanţă economică o reprezintă alabastrul, exploatat încă de la anul 1815. Începuturile istorice ale satului Ciocmani se pierd în negura vremurilor îndepărtate ale istoriei. Cadrul natural deosebit de pitoresc şi favorabil a creat condiţii prielnice omului de a se aşeza şi trăi aici, încă din cele mai vechi timpuri. Izvoarele numismatice din perioada romană pe teritoriul satului sunt puţine, dar nu lipsesc cu desăvârşire. Astfel, în partea de hotar “făget” s-a descoperit un dinar din vremea lui Vespasian. La Ciocmani a fost semnalată o aşezare prefeudală pe terasa pleistocenă a Someşului. De aici au fost culese fragmente ceramice prefeudale şi diferite bucăţi de chirpic. Satul a fost atestat documentar în anul 1461 cu denumirea de Chokman, apoi a avut următoarele denumiri: Cokman (1475), Csokmany (1566), Cziokmany (1609), Czokman (1631), Csokmany (1733) şi Ciocmani (1880). În ceea ce priveşte numele satului, deşi J. Kadar îi arată obârşia în termenul “Şocmanus”, care înseamnă arendaş, înclinăm să credem verosimilă legenda, păstrată din generaţie în generaţie, potrivit căreia localitatea şi-ar avea denumirea în numele unei fete de păstor – Cioc Maria, înecată în apele lacului aflat, până nu demult, în centrul intravilanului. Urbariile şi conscripţiile medievale, protocoalele şi matricolele parohiale, şematismele episcopale, statisticile şi recensămintele oficiale efectuate oferă date preţioase cu privire la evoluţia factorului demografic. Primele informaţii scrise cu privire la populaţia moşiei ni le oferă conscripţia întocmită în comitatul Solnocul de Mijloc în anul 1549. Potrivit acestei conscripţii erau recenzate în satul Ciocmani un număr de cinci familii de iobagi. Gospodăria iobăgească deţinea casa, grajdul, coteţul, ocolul pentru vite, şopronul pentru car, jug, grapă şi alte unelte, şura unde se depozitau cerealele şi furajele. Este de presupus că numărul populaţiei în prima jumătate a secolului al XVI-lea să fi fost mult mai mare, dar epidemiile distrugătoare din anii 1504 şi 1510, gravitatea ciumei din anul 1530 denumită “horibilis pesta”, ravagiile foametei cumplite din anii 1535 – 1536, când, după documentele vremii, “oamenii şi-au pierdut minţile de foame şi se hrăneau cu iarbă” au redus considerabil sporul natural de populaţie. Pustiirea Chioarului de către tătari, în anul 1602, a avut repercusiuni dintre cele mai grave pentru populaţia satului. Urbariul Cetăţii de piatră (Chioar) din decembrie 1603 arată că în satul Ciocmani au fost arse, distruse sau jefuite de tătari 28 de case. Satul Ciocmani a fost distrus în aşa măsură încât, după invazia tătară din acel an au mai rămas numai trei familii de iobagi în tot atâtea case. În Evul Mediu, Someşul a constituit o importantă cale de navigaţie pentru plutărit şi transportul sării de la Dej la Baia Mare. La 19 ianuarie 1700, împăratul Leopold a dat un rescript cu privire la navigabilitatea râului. Drept urmare, la 31 august 1733, la Dej s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a executa ordinul împărătesc. Din dispoziţiile acestei comisii, iobagii satelor (printre care şi cei din Ciocmani) aveau obligaţia de a asigura navigabilitatea râului. Conscripţia din 1750 număra 463 de suflete la Ciocmani, iar statistica românilor din Ardeal, întocmită de administraţia austriacă între anii 1760 – 1762, vorbeşte de existenţa unui număr de 128 familii în sat. Primul recensământ general al populaţiei din Transilvania efectuat de către împăratul Iosif al II-lea între anii 1784 – 1787 atestă la Ciocmani un număr de 124 de case, 146 de familii, 789 locuitori din care 401 bărbaţi şi 388 femei. Foarte important pentru cunoaşterea populaţiei la mijlocul veacului al XIX-lea este recensământul din 1857, unde apare o populaţie de 807 persoane în satul Ciocmani. În anul 1872 a avut loc o epidemie de holeră, care a făcut mari pierderi de vieţi omeneşti în toate satele Chioarului. În satul Ciocmani, cu toată strădania membrilor comisiei holerei, boala a răpus un mare număr de locuitori. Populaţia acestui sat a scăzut de la 933 în 1869 la 830 în 1877. Nivelul de trai scăzut al ţăranilor ciocmăreni, lipsa asistenţei medicale au făcut ca în anul 1912, în mai puţin de două săptămâni, să se înregistreze un număr de 52 decese, din care 33 au aparţinut copiilor în vârstă de până la 5 ani, morţi din cauza “tusei şi vărsatului”. Cea mai puternică epidemie care a avut loc în secolul trecut este cunoscută, pe teritoriul satului Ciocmani, în anul 1918. Gripa spaniolă, începută la 12 octombrie, va răpune, până la sfârşitul anului, în această localitate, 125 de vieţi omeneşti. Din punct de vedere a compoziţiei naţionale, populaţia satelor ce alcătuiesc comuna Băbeni este aproape în totalitate o populaţie românească. În tabelele de impozitare sunt înscrise, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, numai familii româneşti. Anii Primului Război Mondial (1914 – 1918) aveau să aducă mari suferinţe şi nenorociri pentru toţi locuitorii satului Ciocmani. Un număr de 42 de mobilizaţi nu s-au mai întors în sânul familiilor lor, căzând pe front, departe de casă, pentru interese străine neamului. Clopotele de la biserica din Ciocmani au fost ridicate pentru nevoile războiului.
Biserica. Biserica actuală din Ciocmani a fost construită între anii 1900 – 1904, în timpul preotului Dumitru Coste. A urmat preotul Dumitru Sav, care a înfrumuseţat-o cu o pictură simplă în “tempera” în anul 1927. Între anii 1930 – 1979 parohia a fost păstorită de preotul Alexandru Avram, în timpul căruia s-a învelit, în 1948, turla bisericii cu tablă zincată (era din şindrilă), iar în 1962 s-a introdus lumina electrică. Între anii 1979 – 2010 a slujit ca preot la Ciocmani Preacucernicul Părinte Adrian Mureşan, în timpul căruia a fost pictată biserica. Sfinţirea s-a făcut de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei Vasile Coman în data de 5 iunie 1983. Din 2010 până în momentul de faţă slujeşte Preacucernicul Părinte Teodor Iacob. În aceşti doi ani de păstorire, Preacucernicul Părinte paroh, ajutat de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat lucrări de reparaţii capitale la casa parohială. Pentru aceste lucrări şi altele pe plan duhovnicesc înfăptuite în parohiile Ciocmani şi cele anterioare – Valea Loznei şi Cernuc, Preacucernicul Părinte a fost hirotesit iconom – stavrofor.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petroniu a tâlcuit Evanghelia duminicii cu vindecarea slăbănogului din Capernaum, una dintre primele minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos în activitatea Sa pământească şi i-a felicitat pe părintele paroh şi pe credincioşii care au contribuit la lucrările de la casa parohială. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi care aţi jertfit pentru casa parohială…” au fost cuvintele Preasfinţiei Sale.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţa la Liturghia Arhierească după numai doi ani de la o liturghie săvârşită în parohie, pentru cuvântul de învăţătură, pentru binecuvântarea lucrărilor săvârşite şi pentru distincţia acordată.
Protopop Dan Dregan şi Preot Paroh Teodor Iacob



Resfinţirea bisericii din parohia Gălăşeni

În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Gălăşeni, ocazie cu care a fost resfinţit şi lăcaşul de cult. Cu această ocazie Preacucernicului Părinte paroh Nicolae-Ciprian Petrean i-a fost acordată distincţia de iconom.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia sa a hirotonit pe diaconul Ovidiu Bucşe întru preot pe seama parohiei Bodia, protopopiatul Zalău.

În ceea ce priveşte istoricul parohiei, cel mai vechi document descoperit în arhive care menţionează localitatea Gălăşeni (Totelec) datează din 1733, când comunitatea număra 95 de suflete, păstoriţi de preotul Simeon.

Satul avea o biserică din lemn, iar averea anuală a parohiei totaliza 274 coroane, un loc pentru arat de 4 iugare şi un loc cu iarba de 4 care de fân.

Unul dintre sătenii cu stare, pe nume Galoş a lui Simioan a contribuit la ridicarea bisericii din lemn cu 600 coroane (de două ori venitul anual al parohiei).

Actuala biserică, zidită din piatră, a fost terminată în anul 1878, iar turnul înalt şi ascuţit, a fost ridicat doi ani mai târziu, aşa cum rezultă în inscripţia de pe el.

Între anii 2009-2012 au fost realizate următoarele lucrări la locaşul de cult: în interior masa Sfântului Altar a fost reparată şi îmbrăcată cu piatră, s-a placat pardoseala cu parchet laminat, iar holul de intrare a fost placat cu gresie, în altar au fost montate lambriuri, băncile au fost tapiţate, s-a confecţionat întregul mobilier necesar, a fost restaurată pictura în locurile degradate şi au fost achiziţionate candelabre noi. În exterior pereţii bisericii au fost reparaţi şi vopsiţi, s-au turnat aleile de acces şi a fost ridicat un altar de vară. De asemenea, sfântul locaş a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Pr. Cătălin Lucaci



Târnosirea noii biserici de la Mănăstirea Bârsana

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat, astăzi, 30 iunie 2012, înconjurat de un sobor de 17 ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, slujba de sfinţire a noii biserici cu hramul ”Soborul celor doisprezece Apostoli” a Mănăstirii Bârsana, în prezența a peste 5 000 de credincioși.

La finalul slujbei de sfinţire, Patriarhul României a spus: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a săvârșit sfințirea acestei biserici noi, o biserică frumoasă și cu o pictură luminoasă care vrea să fie și o continuitate peste timp a bisericii care a fost cândva aici, însă din cauza vitregiilor vremii nu mai este aici. Deci, această biserică reînviată a fost sfințită și dedicată Soborului Sfinților 12 Apostoli”.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, intitulat Mănăstirea Bârsana - istorie, artă şi spiritualitate, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că sfinţirea bisericii reprezintă o nouă poartă a cerului deschisă pământenilor: ”Construirea şi sfinţirea unei noi biserici într-o mănăstire reprezintă o dovadă a credinţei vii şi jertfelnice mărturisită de o comunitate monahală duhovnicească și harnică, îndrumată de ierarhi înțelepți și misionari. Construită cu multă jertfă şi râvnă duhovnicească, noua biserică a mânăstirii Bârsana ne arată credința şi evlavia călugăriţelor acestei mănăstiri, a ctitorilor şi binefăcătorilor ei faţă de Mântuitorul Iisus Hristos şi de sfinţii Săi Apostoli. Sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Bârsana este în acelaşi timp un act de cult şi de cultură a sufletului românesc. Este mai întâi un act de cult, pentru că se aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat. În acelaşi timp ea este revărsare a harului sfinţitor de la Dumnezeu pentru ca această lucrare - ofrandă a credincioşilor - să devină Casă a lui Dumnezeu şi Poartă a cerului. Sfinţirea acestei biserici mănăstirești este un act de cult şi pentru că facem pomenirea vechilor ei ctitori şi a tuturor celor ce s-au rugat, au donat şi au lucrat pentru rezidirea ei timp de 18 ani”.

Preafericirea Sa a vorbit şi despre arhitectura tradiţională maramureşeană: ”Arhitectura tradiţională românească din Maramureş impresionează prin supleţe şi armonie, încântă privirea atât prin proporţii, cât şi prin decor. Construcţiile sunt masive fără a fi greoaie, au siluete înalte, zvelte, datorate turlelor şi stâlpilor care subţiază volumele, dând construcţiei sobrietate şi eleganţă, fineţe şi dinamism. Aşezată pe înălţime, mănăstirea Bârsana reflectă principiile de armonie şi de măsură ale artei populare româneşti, o profundă sinteză artistică sculpturală care transformă materia într-o epifanie a spiritului, unind arhaicul şi actualul, veşnicia şi timpul”.

În continuare, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie pe altarul de vară al Mănăstirii Bârsana înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Desfiinţată în 1791, Mănăstirea Bârsana a renăscut după căderea comunismului, în anii 90. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în anul 1993.

Sursa: Basilica.ro



Resfinţirea bisericii din parohia Gâlgău Almaşului

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 29 iunie 2012, Preasfinţitul Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii din parohia Gâlgău Almaşului, Protopopiatul Jibou şi, apoi, Sfânta Liturghie Arhierească. Au fost prezenţi Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan, un sobor de preoţi şi diaconi şi un mare număr de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, Ovidiu Bucşe a fost hirotonit diacon.

Satul Gâlgău Almaşului este cel mai nordic sat al comunei şi se află în bazinul râului Almaş, la o depărtare de 4 km de vărsarea acestuia în râul Someş. În sat se află situată, în partea vestică, aşa numita „Grădina Zmeilor”, un peisaj natural de o rară frumuseţe. „Grădina Zmeilor” constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare distructivă, dezvoltat în gresia de Sânmihaiu. Aceasta este o gresie de vârstă miocen inferioară, relativ slab cimentată având intercalaţii de pietrişuri şi conglomerate, caracteristice pentru straturile de Sânmihaiu din bazinul Almaşului. Formaţiunile de aici au luat naştere prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de greii din masivul care constituie dealul Încheieturii (alt. max. 376 m) şi alunecarea lor pe argilele vineţii de la bază, spre firul pârâului Dosurilor. Ulterior prin denudaţie şi eroziune eoliană şi pluvială, s-au format cele mai bizare coloane, metereze, poduri, ciuperci etc., unele dintre ele având înălţimi de peste 10-12 m. În ansamblu, ele formează o îngrămădire haotică ciudată, care din fiecare punct din care o privim ne înfăţişează alte imagini dintre cele mai ciudate şi surprinzătoare, unele vag antropomorfe. În decursul timpului, prin interacţiunea aceloraşi factori erozionari, unele dintre formaţiuni şi-au modificat aspectul şi-au redus dimensiunile sau chiar au fost distruse. Tradiţia populară locală dă o explicaţie fantezistă, originală acestor formaţiuni interesante, după cum se poate deduce şi din denumirea pe care o poartă. Nu e de mirare că datorită acestor apariţii surprinzătoare, siluete de basm ce uimesc prin verticalitate şi masivitate, aducând ca nişte uriaşi ce străjuiesc tăcuţi împrejurimile ce se aştern la picioarele lor, s-au născut fermecătoare legende ce caută să explice geneza acestora. Astfel, bătrânii povestesc despre o perioadă pierdută în negura timpurilor când uriaşii trăiau pe aceste meleaguri, despre fete frumoase, despre blesteme ce transformau orice fiinţă în stană de piatră şi despre multe alte locuri misterioase. Cuvântul de la care derivă numele satului este de origine slavă Glog-Glogov „glag-glagov”-ce se traduce prin noroi, loc plin de apă. Un alt cuvânt este acela de „Gloto”-echivalentul cu turbărie, loc mlaştinos. Prima menţiune documentară despre satul Gâlgău Almaşului o avem din anul 1560 (Mihai Viteazul şi Sălajul ,1976. pag 391), iunie 3, când Somoloy Bator Istvan şi soţia înregistrează proprietatea Chalgo luată de la Bebek Ferenek, deci prima denumire apare Chalgo. Satul apare sub denumirea de Golgo de-a lungul secolelor XVII şi XVIII când s-au făcut o serie de statistici, conscripţii, 1733 Galgo, 1837 Gîlgo.

În 19 iulie 1600, într-un act de danie din partea lui Mihai Viteazul dat la Alba-Iulia, pentru recunoaşterea slujbelor sfetnicului său Ştefan Chiaky, dovedite mai cu seamă în expediţia din Moldova contra lui Ieremia Movilă Vodă, Mihai Viteazul îi dăruieşte castelul Aghireş cu cele 40 de sate care aparţin de el. Este menţionat şi satul Gâlgău Almaşului însă sub numele de Golgo. Documentul susmenţionat arată că satul Golgo împreună cu satele din jur fac parte din comitatul Dăbâca. Dar rămân puţin în proprietatea lui Ştefan Chiaky, numai peste 3 ani intră în stăpânirea lui Ratoti Gyulafi Lazlo. Tot din aceeaşi sursă aflăm că în anul 1630 Zakarias Istvanne Basti Anna şi copiii ce se vor naşte cu soţul ei stăpânesc şi vor stăpâni aceste locuri. Din sec. XVI şi XVII avem puţine date despre sat. În sec. XVIII datele documentare depăşesc simpla menţionare a satului. Acum apar cifre şi date despre locuitori, numărul lor şi despre confesiuni. Din timpul Sacţiei pragmatice 1720 (Populaţia maghiară în timpul Sacţiei Pragmatice, Budapesta 1896) care arată că în acest sat erau susţinătorii de familie din punct de vedere juridic grupaţi astfel: iobagi 10, zilieri 11, alte categorii 5, în total 26, că aveau în proprietate 105 holzi pământ arabil, 65 holzi rât şi 4 holzi vie. Numele localităţii apare şi aici de Golgo. Tot sub acest nume mai apare în 1733. În 1760-1762 urmează o statistică a românilor din Ardeal făcută de administraţia austriatică, numele satului fiind Golgo. Secolul XIX este destul de bogat în menţiuni documentare referitoare la Gâlgău Almaşului. Prima datează din anul 1830. Este dat numele satului atât în maghiară, de Golgo, cât şi în română Gâlgău. Începând din 1867 satul face parte din judeţul Sălaj şi se numea tot Golgo. Între anii 1784-1787, din ordinul împăratului Iosif al II lea se face o nouă statistică Gâlgău Almaşului este trecut la rangul de sat având 76 case şi 100 familii, populaţia era de 551 locuitori, din care bărbaţi 264, femei 287. În Gâlgău Almaşului la 1830, erau 431 locuitori, nu se specifică limba, este menţionată biserica şi apare denumirea românească a satului. Statistica din 1835 arată că numărul populaţiei era de 693, iar preot era Nicolaus Pop. În 1871 erau 1018 persoane în Gâlgău Almaşului, preot Vasiliu Pop şi învăţător Augustin Hodişu, de asemenea se aminteşte numărul şcolarilor 100. Statistica din 1896 ne arată un număr de 922 persoane în satul Gâlgău Almaşului. În 1906 erau în Gâlgău Almaşului 1002 persoane. Casele din acest sat erau construite din lemn, 212 acoperite cu trestie, 16 cu şindrilă şi 13 cu ţiglă.
Şcoala. Din istoricul şcolii Gâlgău Almaşului întocmit de dir. Octavian Cheţa desprindem dascălii şi efectivele şcolare. În 1871 învăţător era Augustin Hodişiu, 100 şcolari. În 1876 învăţător era Simion Robu, 99 şcolari, în 1880, Ioan Benţe, 63 şcolari, 1886 Cozma Bora, 63 şcolari, 1890 Teodor Pop, 75 şcolari, 37 băieţi, 38 fete.

Biserica. Din trecutul parohiei Gâlgău Almaşului se cunoaşte că pe timpul Conscripţiei Episcopului Klein, 1733, parohia număra 155 suflete, avea biserică, dar nu şi casă parohială, averea bisericii consta din loc arător de 1 iugăr şi cositor de 2 cară fân; preot era popa Costin. Biserica era din lemn şi acoperită cu paie după cum se menţionează în istoricul parohiei. Alte documente în legatură cu această biserică nu se găsesc. Biserica actuală a fost edificată în anul 1805 de către contesa Haller Rozalia (dintr-o familie ce îşi are originea în secolul al XV-lea Haller Vilmoş Wilhelm căpitan ce conducea 400 cavaleri nobili sub Henric al IV-lea). Se pare că această contesă a mai făcut încă 2 biserici ca drept efect a unei pedepse canonice. Biserica este zidită din piatră şi cărămidă cu turn înalt acoperit cu şindrilă, iar restul acoperişului este din ţiglă. Biserica este construită în formă de navă, din piatră şi cărămidă. Turnul este acoperit cu şindrilă având o înălţime de 28 m. El este susţinut de încă 4 turnuleţe mai mici. Primul preot cunoscut la Gâlgău, în 1733, este popa Costin. În 1835 este menţionat preotul Nicolaus Pop. Lui i-a urmat în 1848 preotul Teodor Pop, cel care a participat la mişcările revoluţionare din acest an. După Pop Teodor a venit Ioan Pop până în 1859. Din 1859 a funcţionat preotul Vasile Pop până în 1900. Semantismul din 1905 aminteşte ca preot tot pe Vasile Pop. Lui i-a urmat Aurel Pop până în 1941, fiul satului. Între 1941-1945 păstoreşte Vasile Hara din Sâmnihaiu Almaşului. În 1945 vine preotul Teofil Stir până în 1970. În timpul său s-a edificat casa parohială în 1947 şi reparaţii capitale la biserică între anii 1966-1969. Între anii 1970 - 2006 păstoreşte preotul Gheorghe Cornea, în timpul căruia, în 1973, s-a târnosit şi biserica.

Din 2004 până în prezent păstoreşte pe credincioşii din această parohie Preacucernicul Părinte Petru Lucăcel. De atunci şi până astăzi, ajutat fiind de membrii Consiliului Parohial şi de credincioşi, a realizat următoarele lucrări: padimentarea cu parchet a Sfântului Altar şi a pronaosului, refacerea instalaţiei electrice, montarea unei centrale termice şi a caloriferelor, sonorizarea în biserică, recondiţionarea iconostasului, achiziţionarea de veşminte, cărţi de cult, vase liturgice etc., revopsirea acoperişului bisericii şi tencuirea pereţilor în terasit, construirea unei terase în faţa bisericii, placarea cu gresie a pardoselii pridvorului, înlocuirea uşii principale şi a geamurilor cu altele pe profil termopan, aducţiunea apei potabile, construirea anexelor (lemnărie şi grup social), turnarea trotuarelor din beton la ambele intrări în biserică, amenajarea unui punct P.S.I. etc., lucrări ce se ridică la valoarea de 74800 lei.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Petroniu a arătat însemnătatea zilei, a prezentat viaţa celor doi Apostoli, Petru şi Pavel, cu îndemnuri către toţi cei de faţă şi l-a felicitat pe părintele paroh Petru Lucăcel pentru lucrările de la biserică şi de ziua onomastică.

Preacucernicul Părinte Paroh a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţă şi pentru binecuvântarea adusă tuturor. Ziua de astăzi a fost o zi de însemnată sărbătoare şi trăire duhovnicească pentru credincioşii din Gâlgău Almaşului.
Protopop Dan Dregan.
Preot Paroh Petru Lucăcel



Hramul schitului

În Duminica a III-a după Rusalii, zi care a coincis şi cu sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al schitului "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Bobota.

Sfânta Liturghie a fost precedată de sfinţirea bisericii schitului, precum şi a sfinţirii unei icoane a Maicii Domnului.



Dar de mare preț pentru Catedrala Episcopală din municipiul Zalău

Marți, 19 iunie 2012, la reședința mitropolitană din Sibiu, Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, racla ce conține părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului. Darul de comuniune și binecuvântare pe care succesorul sfântului ierarh, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu l-a făcut deopotrivă Episcopului Sălajului și Catedralei Episcopale ”Înălțarea Domnului” din municipiul Zalău este expresia dorinței ca peste toți cei care vor cinsti aceste moaște să se reverse bucuria darului dumnezeiesc și a comuniunii în slujirea și cinstirea sfântului ierarh.
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a fost canonizat în anul 2011 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El s-a impus în conștiința credincioșilor ca fiind eroul demnităţii româneşti; dar al lui Dumnezeu; începătorul a toate; dangăt de clopot uriaş care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe şi vigoare; un om politic din creştet şi până-n tălpi; cel care a lovit în stâncă şi a deschis pe seama poporului său izvorul culturii intelectuale; spirit gigantic şi o voinţă neînduplecată; cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor; cutezător al înnoirilor; spirit diplomatic; Mesia ardelenilor; stea a speranţei românilor; Patriarhul tuturor românilor; prometeicul cârmuitor al românilor ardeleni în lupta lor pentru câştigarea drepturilor naţionale şi sociale; un popă frumos şi voinic; om aspru, dar cuminte, care ne-a deschis nouă românilor calea spre învăţătură; Regele românilo ; înțeleptul apărător al Ortodoxiei și vrednicul păstor al Bisericii neamului românesc; povățuitor iscusit al credincioșilor dreptmăritori, cei necăjiți și întristați; noul apostol al lui Hristos; piatră sfințită la temelia Bisericii dreptmăritoare a românilor ardeleni; izbăvitorul poporului român din pătimirile lui; harnic lucrător în via Domnului; luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc; ctitor de cultură românească; inspirat tâlcuitor și cunoscător al Sfintelor Scripturi; ctitor de biserici, de viață și de limbă românească; învățător copiilor; sprijinitor bătrânilor; părinte orfanilor; doctor bolnavilor; hrănitor săracilor; povățuitor dregătorilor; luminător preoților și călugărilor; izvor sfințit de Hristos, din care curge mierea învățăturii duhovnicești; far strălucitor, prin care Hristos trimite lumină pe pământ; dascăl inspirat; povățuitor iscusit; sfințit arhipăstor; cetățean al cerului; bucuria îngerilor și nădejdea credincioșilor; cunoscător și împlinitor al cuvintelor vieții; suflet încărcat de roade; om ceresc și cu suflet dumnezeiesc; auroră luminoasă care se întinde peste toate provinciile românești; veghetor asupra comorilor spirituale ale poporului român.

Pr. Gabriel-Viorel Gârdan
Consilier Cultural




www.youtube.com/channel/UCEYWHprNFWapMl2L5rAAclg patriarhia.ro episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=162&vanzari=162 episcopiasalajului.ro/index.php?idmenu=156&vanzari=156 basilica.ro